Deşi schimbările de vreme au fost bruşte, numărul cazurilor de infecţii respiratorii acute şi pneumonii la nivelul judeţului Sălaj, a înregistrat o uşoară scădere. Astfel, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, au fost înregistrate, în perioada 7-13 aprilie, 1.294 de cazuri de infecţii ale căilor respiratorii, mai puţine cu aproximativ 3,5 la sută faţă de săptămâna precedentă şi 124 de cazuri de pneumonii. Din totalul cazurilor de infecţii respiratorii, cele mai multe îmbolnăviri, au fost înregistrate la segmentul de vârstă 15-49 de ani, urmate de cele în rândul persoanelor cu vârsta peste 50 de ani. Majoritatea au fost forme uşoare şi medii. “Medicii au dispus internarea pentru 16 persoane, din care 15 au fost copii”, a precizat Ligia Marincaş, director DSP Sălaj. Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte cazurile de pneumonie, acestea au fost mai puţine cu 13 la sută faţă de săptămâna anterioară, cei mai mulţi bolnavi având vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. “S-au înregistrat forme uşoare şi medii de pneumonie, doar un sfert din totalul persoanelor necesitând internare, respectiv, în 33 de cazuri s-a dispus internarea, aproape jumătate fiind copii”, a explicat reprezentantul DSP Sălaj.
[…] Via: Peste 1.400 de sălăjeni, depistaţi cu viroze şi pneumonii […]