Performanta in reabilitarea post AVC cu ajutorul Recuperarii robotizate

Dr. Crina Ilies – Medic specialist reabilitare medicala, sef sectie Recuperare Medicala la Spitalul Polaris Medical

Accidentul vascular cerebral (AVC) poate fi definit ca drept o leziune netraumatica cerebrala, cauzata de ruperea sau ocluzia unor vase sanguine cerebrale, care poate avea ca si efect: instalarea brusca a unui deficit neurologic – pierderea controlului motor, dificultatea de a vorbi, de a inghiti, tulburari cognitive, senzoriale, etc.

De asemenea, sunt si alte efecte sau simptome care apar mai tarziu, cum ar fi modificarea tonusului muscular – spasticitatea, durerea, fatigabilitatea, depresia, etc.

Cele mai frecvente limitari functionale in cadrul AVC-ului sunt:

  • dificultati la transferuri (mobilizari in pat, din pat in fotoliul rulant, etc)
  • mentinerea pozitiei sezande sau mers, functionalitate scazuta membru superior,
  • afectarea gradului de independenta in realizarea activitatilor zilnice (ADL),
  • tulburari de vorbire-deteriorarea comunicarii din cauza afaziei sau dizartriei,
  • tulburari cognitive (afectarea memoriei, atentiei, perceptiei vizuale si spatiale),
  • tulburari sfincteriene, disfunctii sexuale, aparitia fatigabilitatii si depresiei.

Tinand cont de complexitatea patologiei si de multitudinea de factori implicati, procesul de recuperare necesara o abordare multidisciplinara complexa, o echipa formata din medic specialist de reabilitare medicala, medic neurolog, fiziokinetoterapeut, maseur, terapeut ocupational,  specialist in stimulare cognitiva si limbaj-logoped, psiholog,etc.

Recuperarea pacientilor cu AVC trebuie sa fie initiata cat mai precoce, de acest lucru depinzand prognosticul functional pe termen lung a acestor pacienti, cu alte cuvinte recuperarea acestora.

In cadrul Spitalului Privat de Recuperare Polaris Medical din Cluj principalul obiectiv al recuperarii pacientilor post AVC este crestere calitatii vietii prin dobandirea unui grad maxim de independenta. Alte obiective care participa la realizarea obiectivului principal ar fi: recuperarea deficitului motor, mobilitatii, tulburarilor de sensibilitate, combaterea spasticitatii, durerii, prevenirea posturilor vicioase si a retracturilor, refacerea schemelor motrice pierdute, inhibarea schemelor anormale de miscare si postura si bineinteles reinsertia familiala si socio-profesionala. Recuperarea limbajului vorbit sau scris prin terapia logopedica, contribuie de asemenea la cresterea calitatii vietii.

In Spitalul Polaris cheia performantei o reprezinta implicarea  unei echipe multidisciplinare formata din medici specialisti (reabilitatare medicala, neurolog, cardiolog, internist, psihiatru) fiziokineto-terapeuti, psihologi, logopezi si nutritionisti care coopereaza pentru a personaliza la maxim programul de recuperare al fiecarui pacientului.

Ca si mijloace de recuperare pentru pacientii care au suferit un AVC, se utilizeaza:

  • mijloace clasice de recuperare: kinetoterapia, electroterapia, masajul medical, hidroterapia, terapia ocupationala, ortezarea,
  • mijloace moderne: recuperare robotizata asistata, realitate virtuala, terapie de tip stimulare electrica functionala cu beneficii importante in recuperarea mersului, cresterea functionalitatii membrului superior si stimularea neuroplasticitatii.

In cadrul Spitalului de Recuperare Polaris Medical s-a deschis recent un Centru de recuperare robotizata, prin achizitia unor echipamente de ultima generatie, menite sa asigure o recuperare eficienta a pacientilor cu accident vascular cerebral.

Lokomat-ul este un astfel de sistem robotizat, de tip exoscheleton, utilizat in recuperarea mersului si echilibrului in multiple afectiuni neuromotorii (accident vascular cerebral (AVC), traumatism vertebral sau cerebral, paralizie cerebrala, boala Parkinson, Scleroza Multipla, sindrom Guillian Barre), dar si in alte patologii post interventii chirurgicale (meniscectomie, artroplastie de genunchi sau sold, discectomie vertebrala lombara etc).

Acesta realizeaza antrenarea mersului pe o banda rulanta, prin sustinerea partiala sau totala a greutatii corpului si prin mobilizarea membrelor inferioare cu ajutorul sistemului exoscheleton, deasemenea permite miscari de translatie, rotatie a pelvisului, cu rol in activarea echilibrului.

Avantajele terapiei cu Lokomat sunt:

  • posibilitatea unui antrenament precoce, bine tolerat de catre pacient, intensiv si de lunga durata,
  • pacientii primesc feed-back in timp real referitor la performanta lor,
  • terapeutul este eliberat de munca mecanica-fizica si poate urmari activitatea in ansamblu a pacientului, poate interveni cand este cazul,
  • pacientul realizeaza un tipar de mers mai apropiat de cel fiziologic.

Aceasta terapie este adaptata capacitatii functionale a pacientului, se poate modifica intensitatea in functie de evolutia pacientului, pentru a creste performanta acestuia. Deasemenea este foarte facila cuantificarea rezultatelor, fiind posibila inregistrarea in dinamica a mai multor parametri, ceea ce poate aduce un beneficiu atat stiintific cat si motivational.

Exista dovezi ca antrenamentul mersului cu ajutorul terapiei robotizate, in combinatie cu fiziokinetoterapia clasica cresc sansele de recuperare a mersului la pacientii post accident vascular cerebral, comparativ cu terapia clasica singura.

 

 

Beneficiile aduse pacientului prin recuperarea robotizata cu Lokomat:

  • posibilitatea de a se initia cat mai devreme recuperarea-antrenamentul mersului, fiind o terapie sigura si bine tolerata de catre pacient
  • ameliorarea statusului neurologic, fortei musculare, echilibrului, abilitatii de a merge, tonusului muscular-prin scaderea spasticitatii
  • ameliorarea mersului: viteza, anduranta, lungimea si simetria pasului,miscarile bazinului si a echilibrului;
  • creste anduranta cardio-vasculara
  • impact pozitiv asupra calitatii vietii pacientului
  • poate mentine pacientul motivat si implicat activ in procesul de recuperare, ceea ce duce la rezultate mai bune
  • posibilitatea cuantificarii evolutiei pacientului – cu rol in adaptarea planului de recuperare pentru atingerea obiectivelor.

Terapiile robotizate pot fi combinate cu realitatea virtuala (jocuri adaptate pacientului), pentru a asigura un program functional specific (anumite cerinte), dar si stimularea participarii active si motivarea pacientului. Procesul de recuperare poate fi de lunga durata, componenta psihologica, implicarea pacientului in procesul de recuperare avand un rol esential in atingerea obiectivelor propuse.

Pacientii care se afla in primele trei luni de la accidentul vascular cerebral au cele mai mari beneficii in recuperarea mersului, prin utilizarea terapiei robotizate. Recuperarea trebuie initiata cat mai devreme, imediat dupa depasirea fazei acute, prin internarea in centre de recuperare specializate.

 

 

 

 

Leave a Comment