O echipă de oameni de ştiinţă de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), Elveţia, a descoperit o metodă pentru a preveni coronavirusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, să infecteze alte celule, ceea ce ar putea reprezenta soluţia în cadrul viitoarelor tratamente contra acestei boli, relatează agenţia EFE.
Experţii au descoperit modul în care anumite enzime transformă acizii graşi în una dintre cele mai importante componente ale coronavirusului, proteina ”spike”, ce formează membrana cu aspect ţepos, esenţială în procesul de infectare a altor celule.
În consecinţă, medicamentele capabile să modifice acizii graşi ”previn în mod eficient SARS-CoV-2 să infecteze alte celule”, a precizat EPFL într-un comunicat, precizând că descoperirea poate fi aplicată şi împotriva altor virusuri, cum ar fi cel al gripei sau al herpesului.
Studiul, care a fost publicat în revista de specialitate Developmental Cell, explică faptul că transformarea acizilor graşi este cunoscută în termeni specializaţi drept S-acilare şi este realizată de anumite enzime numite zDHHC-acetiltransferaze.
Aceste enzime adaugă acizi graşi proteinelor şi aminoacizilor pentru a-şi optimiza funcţiile, inclusiv, în cazul virusurilor, capacitatea lor de a infecta celulele vecine.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro