O nouă casă de tip familial destinată ocrotirii copiilor din sistemul rezidențial este funcțională în localitatea Stârciu, în urma unei investiții de peste 485.000 de lei asigurată de Consiliului Județean (CJ) Sălaj. Vineri, 26 martie, a avut loc recepția finală a lucrărilor de modernizare a Casei de tip familial Stârciu, comuna Horoatu Crasnei, a treisprezecea construcție de acest tip din Sălaj amenajată cu sprijinul CJ Sălaj. Casa de tip familial de la Stârciu găzduiește 12 copii cu vârste de peste șapte ani, rămași fără îngrijire părintească. Ei beneficiază aici de condiții optime și de un mediu apropiat celui din familie, care să le permită să își dezvolte deprinderile necesare unui trai independent.
“Conform strategiei naționale în domeniul protecției copilului, până în 2021, copiii din sistemul rezidențial clasic trebuie transferați în case de tip familial. În spațiul amenajat la Stârciu, ca de altfel în toate celelalte 12 case existente în județul Sălaj, copiii beneficiază de servicii adaptate nevoilor individuale, de la găzduire și ocrotire, la asistență medicală, educație și consiliere psiho-socială, astfel încât se bucure de o copilărie mai fericită și să aibă șanse mai mari de a se integra în societate”, a declarat Violeta Milaș, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj. Imobilul, în care a funcționat anterior Centrul de Zi, a fost modernizat și dotat printr-o investiție de peste 485.000 de lei asigurată de la bugetul CJ Sălaj. Este compartimentat în trei dormitoare, două băi, sală de lectură, bucătărie, sală de mese și spălătorie, și dispune de o curte generoasă. “Fiecare copil are nevoie de un mediu sănătos, care să îi permită să se dezvolte corespunzător, de un loc căruia să îi spună «acasă». Este de datoria noastră, a tuturor, să ne asigurăm că acest lucru se întâmplă. CJ Sălaj, prin instituțiile subordonate, se preocupă de creșterea calității serviciilor sociale pentru copiii instituționalizați, care să le garanteze oportunități egale și să îi pregătească pentru o viață independentă. Am convingerea că mutarea copiilor din clasicele centre de plasament, în mediul mult mai cald și mai prietenos al caselor de tip familial, va avea un impact major asupra dezvoltării lor și îi va ajuta să devină adulți responsabili”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.
Până în prezent, cu sprijinul CJ Sălaj au fost amenajate 13 case de tip familial: cinci în Zalău, câte două în Cehu Silvaniei și Iaz, și câte una în Hereclean, Fizeș, Someș-Odorhei și Stârciu. Alte zece spații similare, destinate ocrotirii copiilor din sistemul rezidențial, vor fi realizate cu fonduri europene, în cadrul POR 2014-2020, în Șimleu Silvaniei (trei), Cehu Silvaniei (două), Crasna, Mirșid, Var, Someș Odorhei și Inău (câte una). Valoarea acestor proiecte este de aproximativ 4 milioane de lei.