Numărul urgenţelor medicale, în uşoară scădere

 

 

Numărul sălăjenilor care au apelat, la sfârşitul săptămânii, la serviciile Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a înregistrat o uşoară scădere faţă de săptămâna precedentă. Potrivit datelor furnizate de reprezetanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, numărul total de cazuri tratate în acest weekend a fost 235, cu 96 mai puţine faţă de finele săptămânii trecute. Cele mai multe cazuri au fost, deşi în scădere faţă de săptămâna trecută, şi de această dată fracturile, entorsele, contuziile şi plăgile, 56 de pacienţi primind astfel de diagnostice. Potrivit unui comunicat de presa remis de Spitalul Judeţean, 23 de persoane au fost depistate cu afecţiuni ale sistemului digestiv, iar cu probleme cauzate de hipertensiunea arterială au ajuns la UPU tot 19 persoane. Trei sălăjeni au fost depistaţi cu colică abdominală, 13 gravide au avut nevoie de ajutor specializat pentru a aduce pe lume bebeluşi. Alţi trei sălăjeni, care au băut peste măsură, au ajuns în stare de ebrietate la Urgenţă, la sfârşitul săptămânii, în timp ce alte şapte persoane au fost aduse la spital cu răni, victime ale unor agresiuni. Din totalul celor 235 de cazuri tratate, medicii au dispus internarea pentru 63 de pacienţi.

Leave a Comment