Medicii de familie sălăjeni refuză distribuirea cardurilor de sănătate

Medicii de familie nu sunt de acord să se ocupe de inscripţionarea şi distribuirea cardurilor de sănătate. Reducerea timpului alocat consultaţiilor, dar şi banii necesari achiziţionării echipamentelor de editare a datelor medicale de pe carduri, se numără printre motivele invocate de medicii de familie.

După cum a explicat preşedintele Patronatului Medicilor de Familie (PMF) Sălaj, Rozalia Niculescu, medicii de familie consideră benefică apariţia cardului de asigurat, însă acesta reprezintă un document de identificare care conform legii poate fi eliberat titularului doar de emitent, respectiv de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), mai ales că a fost anunţată intenţia ca începând din 2014 cardul de asigurat să aibă şi rol de buletin.
Potrivit medicului sălăjean, editarea datelor pe card este consumatoare de timp, reducând şi mai mult timpul alocat consultaţiei medicale, activităţii medicale efective în detrimentul pacientului, afectează calitatea actului medical şi relaţia medic-pacient.
„Nu toţi medicii de familie au propriul cabinet. Sunt cazuri în care doi medicii lucrează în acelaşi cabinet, pe ture. Inscripţionarea cardului vor fi nevoiţi, aşadar, să o facă, fie după program, după ora 19, fie sâmbătă sau duminică. Şi nici inscripţionarea nu este o procedură aşa de simplă. Datele medicale ale fiecărui pacient sunt editate doar cu acordul acestuia, plus că dacă unii dintre pacienţi doresc să fie donatori de organe este nevoie de întocmirea unei procuri notariale. Vă închipuiţi ce cozi se vor forma la dispensarele medicale. Pe de altă parte, nu suntem informaticieni. Probabil va trebui să ne angajăm personal suplimentar. Nu este rea-voinţă, însă nu văd cum vom putea face faţă”, a explicat preşedintele PMF Sălaj.
În opinia medicilor, cardul de asigurat trebuie să fie distribuit de asigurator către asigurat, el constituind o legătură directă între aceştia, care nu poate include terţi. În nicio tară unde se folosesc cardurile de sănătate, acestea nu au fost distribuite de medici. Medicul trebuie să rămână medic si nu are ce căuta ca intermediar în relaţia dintre asigurator şi asiguratul său.
Primele carduri de sănătate urmează să fie emise până la sfârşitul acestei luni. Acestea vor conţine datele de identificare ale pacientului, dar şi datele medicale precum diagnostice, grupa sanguină, RH sau dacă o persoană acceptă să-şi doneze organele.

 

2 Thoughts to “Medicii de familie sălăjeni refuză distribuirea cardurilor de sănătate”

  1. Zălăuan

    Pe vremea comuniştilor, nu existau medici de familie.
    Oare, întradevăr, sunt necesari ?
    Eu nu cred !

  2. ALT Zalauan.

    Pe vremea lui Ceausescu existau medici de circa,la care cetatenii erau arondati.La fel erau si medici pediatri la acele circumscriptii.Sunt necesari.

Leave a Comment