Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj monitorizează toate cazurile de boală diareică acută cu deshidratare la copiii cu vârste mai mici de cinci ani, în baza unei solicitări venite de la Ministerul Sănătăţii. Astfel, medicii de familie, dar şi cei din spitale trebuie să informeze instituţia de îndată ce depistează cazuri de boală diareică acută la această categorie de vârstă.
“Din fericire, până în prezent, la nivelul judeţului nu a fost depistat niciun caz de boală diareică acută, cu deshidratare si sindrom hemolitic uremic. Există copii internaţi la Secţia Infecţioase cu forme uşoare de diaree, însă acestea nu au pus probleme de diagnostic ori tratament”, a dat asigurări Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj.
Aceasta recomandă părinţilor să se prezinte la medic imediat ce copilul prezintă cel mult trei scaune modificate. “În conjunctura dată, este normal ca părinţii să se alerteze când copilul are diaree. Ei trebuie să ştie că este esenţial ca micuţului să i se facă examenul coprobacteriologic înainte să se înceapă administrarea de antibiotice. Tocmai de aceea, părinţii nu trebuie să administreze copilului medicamente după ureche”, a ţinut să precizeze oficialul DSP Sălaj.