Mulţi dintre noi, din neglijenţă, neştiinţă sau lipsă de timp, aducem pe mesele din casă adevărate bombe alimentare pe care le servim cu încredere membrilor familiei dar mai ales copiilor, aproape zi de zi. Unul din alimentele cu cel mai mare impact (inclusiv emoţional) la consumatorii de toate vârstele îl consituie “cerealele” – un concept care nu mai are nici o legătură cu ceea ce am învăţat cândva că însemnă cerealele, produse consumate în majoritatea cazurilor la micul dejun, cu lapte sau iaurt. Nu discutăm despre cele integrale şi (aproximativ) naturale de la “Plafar”, care oricum sunt nepopulare şi se vând în cantităţi infime, ci despre cerealele de success de pe rafturile marilor magazine. Cu scorţişoară, cu miere şi ciocolată, caramel, crocante, pufoase, aromate, extrem de dulci şi, aşa cum spun toţi copiii, delicioase. Ce se ascunde de fapt în aceste pungi colorate şi pe care se regăsesc tot felul de sloganuri mincinoase, de personaje din cărţi sau filme, cu impact la cei mici, avem să descoperim dacă citim recentele concluzii ale specialiştilor de la Asociația Pro Consumatori – APC, care dezvăluie şi în cazul acestor produse, un adevăr care îngrozeşte, la propriu. Sunt amestecuri apetisante care ne atrag prin ambalajele viu colorate dar mai ales prin gustul lor, reclamele TV şi prin faptul că odată prinsă aroma lor, creează un soi de dependenţă devenind irezistibile pentru copii şi nu doar pentru ei. Cei mai mulţi părinţi dar şi adolescenţii care aleg şi cumpără singuri aceste produse, cred că cerealele din comerţ constituie un mic dejun sănătos, însă proasta etichetare a produselor, minciunile din reclame, ascunderea adevăratului efect al ingredientelor îi face pe aceştia să aleagă produse care îi vor duce încet dar sigur către boală şi obezitate.
Bombă cu amestec de făinuri, arome artificiale, zahăr şi ulei
“Cerealele rafinate pentru micul dejun nu sunt altceva decât amestecuri de făinuri rafinate, uleiuri vegetale exotice, minerale şi vitamine sintetice, arome artificiale, aditivi alimentari şi zahăr în exces sub diverse forme, transformate într-o pastă de cereale care la temperaturi înalte a fost modelată prin procesul de extrudare (presare, comprimare) în forme atrăgătoare pentru micii consumatori. Cerealelele integrale au un conţinut ridicat de glucide, proteine, substante minerale, enzime si vitamine (complexul B, PP si E) în timp ce unele cereale rafinate conţin până la 50 de ori mai multe zaharuri decât cerealele integrale. Aportul ridicat de zahăr în alimentaţia din primii ani de viaţa a unui copil generează probleme mari de sănătate, cum ar fi obezitatea, care aduce şi alte probleme de sănătate, precum scolioza, modificarea osaturii, fragilitatea oaselor, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2. Deci, consumul excesiv de zahăr dăunează grav sănătății. Este mesajul pe care îl auzim de câțiva ani, însă foarte puțini dintre noi îl înțeleg, deoarece nu au cunoștințe elementare de nutriție. Din păcate, nici societatea românească nu oferă suficiente campanii de informare și educare bazate pe informații clare și pe înțelesul consumatorului obișnuit”, precizează conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociaţiei pentru protecţia Consumatorului din România.
Consumatorii asociază greşit de cele mai multe ori cerealele cu fibrele, considerând că dacă îşi iau o cantitate mare de fibre din alte alimente, pot exclude cerealele din alimentaţie. Copiii şi nu numai consideră eronat, pungile cu cereale în combinaţie cu diverse arome, ciocolată, etc ca fiind sănătoase. Este important de ştiut că cerealele înseamnă carbohidraţi, iar consumul acestora trebuie raportat la activitatea fizică a fiecăruia dintre noi. Iar atunci când vorbim de carbohidraţi este bine să ne gândim la cei nerafinaţi şi cu indice glicemic redus, pentru o bună funcţionare a metabolismului, ceea ce desigur nici nu poate fi vorba în cazul cerealelor populare de pe rafturi, cu arome de căpşună, scorţişoară sau ciocolată.
Glutenul extrudat – otravă cu acte în regulă
“Expansiunea acestui fel de hrană, dar în versiune industrială, se sprijină pe principii foarte obiective, care au găsit repede milioane de adepți: cerealele asigură un aport caloric consistent la început de zi, laptele asigură necesarul de calciu, fructele sau sucurile de fructe asigură vitaminele necesare, băutura asigură rehidratarea organismului după noapte. Multe griji provoacă datele unor cercetări serioase, dar ferite de public, din care rezultă că procesarea modernă, cu aplicarea de temperaturi și presiuni foarte mari, cum se procedează la obținerea produselor extrudate (trecerea prin orificii foarte mici a pastei de cereale) din cereale, determină distrugerea potențialului nutritiv al cerealelor, prin denaturarea acizilor grași, a aminoacidului foarte valoros care este lizina și a vitaminelor. Teste numeroase făcute în laboratoare au arătat că aceste produse extrudate induc o rată mare a mortalității animalelor de laborator, chiar mai mare decât a înfometării severe, ajungându-se la concluzia că glutenul extrudat transformă o boabă nutritivă într-o substanţă otrăvitoare”, spune Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității din cadrul ASE București. Prin urmare, alegerea unui produs din această categorie pe principii reale, dovedite şi afişate clar pe eticheta produsului şi mai puţin prin ambalaj, fotografii sau reclamă, reprezintă primul pas care ne poate feri de neplăceri sau chiar de consecinţe grave. Cantităţile de chimicale, de zahăr şi modalitatea de preparare a acestora care nu au nicio legătură cu ideea de nutriţie sănătoasă nu se vor regăsi niciodată pe punga unor astfel de produse, rămânând ca noi dar şi cei mai mici, să înţelegem că astfel de produse ne pot afecta nu doar sănătatea fizică ci şi capacitatea de concentrare, somnul, buna dispoziţie şi, în general, psihicul, prin reacţiile şi consecinţele pe care le au pe termen lung asupra organismului.
Foarte bine, foarte necesar și util acest articol, dle Negoiță! Și mai bine ar fi dacă toți părinții s-ar informa și ar chiar aplica. Din păcate, lenea e cucoană mare! „L-am hrănit bine, în fiecare dimineață i-am dat , îi plac foarte mult”. Cînd văd copilul obez, puhav, se sugestionează că-i „de la stres” și altele justificări comode. Medicii cardiologi și de boli de nutriție vor face avere pe ei!
V-ați sălbăticit, mi-ați blocat IP, ca agramatul acela Georgel de la „GS”, nu mi-ați publicat comentariul apreciativ la temă! Pe zi ce trece mă clarific că trebuie să renunț să mai deschid ȘI acest site. Am făcut-o doar din obișnuință. Se poate trăi fără presă, sălăjană sau „națională” – ba este chiar de dorit, avînd în vedere nivelul execrabil al limbii, gîndirii și atitudinii „profesate”!
Ce fel de cereale consumati?
Dragul nostru cititor – sunteti unul dintre cei care au cea mai veche activitate pe site ul nostru. Nu am avut niciodata, nici in cazul dvs nici in alte cazuri in care s-a comentat fara limbaj extrem de licentios, vreun motiv sa stergem parerile sau sa blocam comentatorii. Da, suntem singurul ziar care nu facem asta, indiferent daca suntem criticati – pentru ca si in critici si obiectii, gasim mereu o sursa solida de a deveni mai buni. Nici de aceasta data nu v-a sters nimeni comentariul – ar fi fost culmea, mai ales ca era unul apereciativ, desi v-am spus mai sus cum e si cu cele critice, chiar extrem de acide. Pus si simplu sistemul automat al site-ului vede unele comentarii ce vin din aceeasi sursa, mai ales daca sunt mai multe, ca spam, si le trimite in sectiunea in care se aduna toate cele care nu-si au locul pe pagina (reclame, trimiteri catre site-uri ce contin virusi chiar etc). Sigur ca se poate trai si fara presa, insa noi credem ca fara o presa buna, viata nu e atat de viu colorata si este mai putin… informata. Va apreciem, asa cum ii apreciem pe toti cititorii nostri. Atat cat putem si prin nivelul de pregatire pe care il avem, incercam sa va oferim zi de zi informatii despre locul in care traim si ceea ce se intampla aici. Chiar daca mereu mi-am respectat colegii de la alte publicatii, in ceea ce ma priveste, n-as vrea sa se produca vreo confuzie, astfel incat toti sa fim bagati in aceeasi oala, cel putin in privinta pregatirii, asa cum a scris un alt cititor aici – fara sa ma laud, doar pentru o corecta informare, eu am doua facultati, ambele facute in vremuri mai grele, ambele la stat, la Universitatea din Bucuresti. Singura colega -redactor pe care o mai am este si ea absolventa de Jurnalism. Ca noi, mai sunt si altii in presa salajeana, oameni pregatiti si care incearca sa-si faca meseria asa cum trebuie. Sigur, asta nu reprezinta mare lucru atat timp cat meseria nu ti-o faci cum trebuie, insa as vrea sa cred ca ne putem detasa oarecum de acest trend neprofesionist care, din pacate, a acaparat o mare parte din presa. Revenind la subiectul interventiei mele, Magazin Salajean nu sterge si nu va sterge niciodata comentariile cititorilor, atat timp cat in ele nu exista cuvinte sau lucruri care chiar nu au ce sa caute pe pagina unui ziar. va multumim si va asteptam mereu opiniile, pentru ca ele ne bucura si ne sunt in permanenta de un real folos!
Eh, d-le Negoita, daca ar citi si altii ce ati scris aici sau ce scrieti in general, presa ar fi mai buna iar noi am avea de unde sa alegem. Dar daca cei de pe la alte site uri ( care arata a blog personal si nu a presa) nici macar nu publica vreodata opinia cuiva sau un drept la replica, scriind nu doar prost ci si cu greseli catastrofale de gramatica, ramaneti singura insula de presa din judet catre care vin toti. Si de la care se inspira si altii asa cum vad de cele mai multe ori. Va felicit pentru atitudine si mai ales pentru faptul ca sunteti atenti si sensibili la tot ce vine din partea cititorilor. Asta este o presa adevarata. In rest, da, uscaturi sunt tot mai multe, din pacate. Succes si un an bun sa aveti!
Păi asta e presă, ăștia sunt ziariști, fără școală, fără studii superioare, de ori ce fel, darmite ziaristică. Și ăștia care sar la orice os, la orice leu ,vor să fie formatori de opinie.De fapt sunt niște slugi care cântă pentru cei care le aruncă câte un ban, fie el cât de mic!