Irina Gheban, medicul Spitalului Județean din Zalău care salvează oameni rătăciți în munți

Coordonează UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, are 31 de ani, a participat la misiunile de găsire și salvare a ucrainenilor dispăruți în munții Maramureșului, face parte din Salvamont Bihor, a participat ca medic pe elicopterele SMURD la zeci de misiuni și de câțiva ani muncește la granița dintre viață și moarte. Medicul Irina Gheban spune că cea mai mare satisfacție pentru un specialist în medicina de urgență este atunci când reușește să salveze viața unui om. Avea șase ani când și-a pierdut mama. Acel moment a făcut-o să-și dorească să devină medic, să salveze cât mai mulți oameni cu putință. Și-a îndeplinit visul de a deveni medic, iar lupta pentru salvarea cât mai multor oameni continuă.

Irina este bihoreancă, iar cu câțiva ani în urmă a fost întrebată dacă dorește să profeseze la Zalău. N-a stat pe gânduri, iar nu peste mult timp avea să preia coordonarea locului unde ajung cele mai grele cazuri, oameni a căror viață atârnă de un fir de păr. Specializată în medicina de urgență, Irina a participat la zeci de misiuni cu aeronavele SMURD, elicopterul în care se afla aterizând în vârf de munte, între dealuri, în văi, totul din dorința de a ajunge cât mai repede la cei aflați în suferință. Medicul povestește că misiunile aeriene sunt cele mai complexe, aeronava întâmpinând probleme, în multe situații, din cauza vântului sau a ploii. A făcut parte din echipajele care au căutat zile în șir turiști rătăciți în munți, inclusiv pe cetățenii ucraineni pierduți în zone greu accesibile din județul Maramureș. A fost detașată și în Republica Moldova, în perioada în care pandemia omora zilnic sute de oameni și face parte inclusiv din Serviciul Salvamont Bihor.

Medici tineri la Urgență

Doctorița este bucuroasă. La Urgența Spitalului Județean de Urgență din Zalău au fost angajați cinci medici tineri. Desigur, mai e nevoie, dar e un început bun. „Încercăm să fim o echipă unită. Fiecare om este deosebit de important în această echipă. Eu depind de asistent, iar asistentul depinde mine. Asta înseamnă echipa, iar reușita misiunii medicale depinde echipă. Acum ne și extindem. S-a dat tot jos, se începe de la zero. Lucrările au ajuns la aproximativ 60 la sută. Unitatea va fi extinsă pentru îmbunătățirea actului medical și pentru eficientizarea activității noastre. A venit deja și aparatură medicală de ultimă generație. S-au făcut pași importanți, credem noi”, a povestit medicul.

Droguri, agitație, accidente, sevraj

Am întrebat-o pe Irina despre cazurile care ajung la UPU. Mi-a spus că sunt zile și zile. Uneori e liniște, iar în alte zile, numărul pacienților este îngrijorător. Oameni cu picioare rupte, cu mâini turtite, smulse, cu capul spart, cu ochii scoși, tineri drogați, loviți de mașini, oameni care au rămas înțepeniți sau au căzut în cap, toți aceștia ajung la UPU. Coordonatoarea unității mi-a explicat că este important ca populația să înțeleagă ce este cu adevărat o situație de urgență. Nu poți chema ambulanța pentru o migrenă în timpul ce altul are piciorul turtit, iar viața lui depinde de fiecare secundă. Sigur, nemulțumiri sunt, ajung pe Facebook, toată lumea vrea să fie tratată rapid, eficient, în regim de urgență. Întotdeauna e loc de mai bine, dar pași concreți se fac spre normalitate. Irina e îngrijorată. Urgența preia tot mai mulți tineri care consumă droguri, diferite substanțe cu efect cumplit. Unii sunt agitați, alții ajung aici inconștienți sau în alte stări greu de descris. Medicul mi-a explicat că vârsta la care se consumă astfel de substanțe scade de la un an la altul. La Urgență mai ajung săptămânal zeci, iar uneori sute de oameni cu probleme din cauza hipertensiunii sau a diabetului. Este o adevărată explozie a numărului de cazuri de diabet și afecțiuni ale aparatului circulator. Gata, discuția cu Irina s-a încheiat. I-a sunat telefonul. Trebuia să se întoarcă în sala în care eu nici n-am avut curajul să arunc o privire. Am trecut pe lângă ea și nu m-am oprit. Un bărbat gemea într-un fel care m-a marcat. Echipa medicală era lângă el. Da, acolo chiar se lucrează la granița dintre viață și moarte.

3 Thoughts to “Irina Gheban, medicul Spitalului Județean din Zalău care salvează oameni rătăciți în munți”

  1. […] Coordonează UPU-SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, are 31 de ani, a participat la misiunile de găsire și salvare a ucrainenilor dispăruți în munții Maramureșului, face parte din Salvamont Bihor, a participat ca medic pe elicopterele SMURD la zeci de misiuni și de câțiva ani muncește la granița dintre viață și moarte. Medicul Irina Gheban spune că cea mai mare satisfacție pentru un specialist în medicina de urgență este atunci când reușește să salveze viața unui om. Avea șase ani când și-a pierdut mama. Acel moment a făcut-o… Citeste mai mult […]

  2. Lavinia

    Reclama ieftină ii faceți! Chiar nu ne impresionează! O hebereaua! Sa stea dracului la sol sa salveze vieții, nu colinde munții!!!

    1. Anonim

      Ce contează unde salvează vieți pe munți pe jos contează că a salvat și își dă toată silința dece nu ești tu medic doamna Lavinia eu mă bucur pentru doamna Irina Gheban succes doamna Irina Gheban ❤️🥰

Leave a Comment