Potrivit coordonatorului Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, cel mai probabil luni, 26 aprilie, va începe distribuirea dozelor de vaccin de la compania Johnson & Johnson în țară, urmând apoi să înceapă vaccinarea propriu-zisă. „Cred că începând de săptămâna viitoare vom distribui (dozele de vaccin de la Johnson & Johnson). Luni (astăzi, n.red.) vom avea o primă întâlnire și probabil chiar în cursul zilei de luni vom începe să le și distribuim”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24. Potrivit medicului militar, centrele mobile vor avea prioritate, din rațiuni de ușurință a imunizării, pentru că este necesară o singură doză. „Ne dorim în mod deosebit către centrele mobile, pentru că este mult mai ușor, nu te mai întorci după 21 sau 28 de zile după efectuarea rapelului”, a mai spus Valeriu Gheorghiță. Serul de la Johnson & Johnson va merge cu prioritate și către centrele de vaccinare drive-thru. Primul centru de acest tip se deschide sâmbătă în Deva, are 4 fluxuri de vaccinare și o capacitate de imunizare de 400 de persoane/ zi. Însă acolo se va folosi vaccin de la Pfizer. Diferențele între cele patru vaccinuri folosite în România Dacă Pfizer și Moderna funcționează pe principiul ARN mesager, Johnson&Johnson, ca și AstraZeneca, se bazează pe un vector viral nereplicativ. Diferențele între cele patru tipuri de vaccin mai constau și în eficacitate. Astfel, în timp ce Pfizer și Moderna au o eficacitate de 95 la sută, respectiv 94,1 la sută, iar AstraZeneca – 60 la sută, Johnson & Johnson are o eficacitate 67 la sută. O altă diferență este aceea a regimului de administrare. Pfizer se administrează în două doze la interval de 21 zile, Moderna în două doze la interval de 28 de zile iar AstraZeneca în două doze la 56 de zile. Spre deosebire de acestea, Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză. De asemenea, în privința stocării pe termen lung, Pfizer se păstrează 6 luni la -80 de grade Celsius, Moderna – aceeași perioadă de timp, dar la -20 de grade Celsius, AstraZeneca – Oxford – tot 6 luni, dar între 2-8 grade Celsius. În privința Johnson & Johnson, acesta se menține 24 de luni la -20 de grade Celsius. Deocamdată, autoritățile din Sălaj nu au anunțat care vor fi centrele în care populația se va putea vaccine cu dozele Johnson & Johnson. La nivel național, Sălajul se află pe locul al treilea, după Cluj și București, ca număr de persoane vaccinate împotriva Covid-19.