Trei cazuri de deces, asociate Covid-19, au fost raportate în județul Sălaj în cursul zilei joi, 25 februarie. Autoritățile, respectiv Grupul de Comunicare Strategică, nu au furnizat informații cu privire la vârsta pacienților, respectiv boli asociate. Până în prezent numărul deceselor înregistrate în județ, de la începutul pandemiei, este de 206 de persoane.
80 de decese în ultimele 24 de ore în țară
Până astăzi, 20.167 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 24 februarie, ora 10– 25 februarie, ora 10 au fost raportate 81 de decese (39 de bărbați și 42 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București. Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, șase decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 21 de decese la categoria de peste 80 de ani. 77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, trei pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 985 sunt internate la ATI