În spațiul public au apărut zilele trecute o serie de informații care anunțau o posibilă demisie a coordonatorului Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Zalău, decizie care ar fi fost luată pe fondul unor nemulțumiri. Cel puțin până la momentul scrierii acestei știri, la Spitalul Județean de Urgență din Zalău nu a fost depusă oficial o demisie din partea actualului șef al UPU SMURD Zalău, medicul Vasile Pop Mădălina Maria. La solicitarea redactorului Magazin Sălăjean, biroul de presă al unității medicale a anunțat că există tratative care vizează un potențial transfer al medicului pentru perfecționarea într-o altă specializare, dar deocamdată totul se rezumă la stadiul de discuții. Dr. Vasile Pop Mădălina Maria a preluat funcția de coordonator al UPU SMURD Zalău în luna noiembrie a anului trecut, numirea sa pe acest post fiind una interimară până la organizarea unui concurs. Inițial, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora coordonatorul UPU SMURD Zalău și-ar fi depus deja demisia din cauza unor presiuni și nemulțumiri apărute în cadrul unității medicale.
[…] Cel puțin până la momentul scrierii acestei știri, la Spitalul Județean de Urgență din Zalău nu a fost depusă oficial o demisie din partea actualului șef al UPU SMURD Zalău, medicul Vasile Pop Mădălina Maria. La solicitarea redactorului Magazin Sălăjean, biroul de presă al unității medicale a anunțat că există tratative care vizează un potențial transfer al medicului pentru perfecționarea într-o altă specializare, dar deocamdată totul se rezumă la stadiul de discuții. Dr. Vasile Pop Mădălina Maria a preluat funcția de coordonator al UPU SMURD Zalău în luna noiembrie a… » Mai multe detalii […]
[…] Cel puțin până la momentul scrierii acestei știri, la Spitalul Județean de Urgență din Zalău nu a fost depusă oficial o demisie din partea actualului șef al UPU SMURD Zalău, medicul Vasile Pop Mădălina Maria. La solicitarea redactorului Magazin Sălăjean, biroul de presă al unității medicale a anunțat că există tratative care vizează un potențial transfer al medicului pentru perfecționarea într-o altă specializare, dar deocamdată totul se rezumă la stadiul de discuții. Dr. Vasile Pop Mădălina Maria a preluat funcția de coordonator al UPU SMURD Zalău în luna noiembrie a… Citeste mai mult […]
Da oare e bărbat sau femeie ?
la mulți ani tuturor femilor indiferent de sex!