Alexandru Moldovan
Un număr de şapte comune din Sălaj nu au medici de familie, deficitul total, la nivel de judeţ, în ce priveşte asistenţa medicală primară, fiind de 14 cadre. Potrivit precizărilor făcute vineri, în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural, de către directorul Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj, Olga Stana, în prezent, nu au medici de familie comunele Coşei, Treznea, Lozna, Zalha, Poiana Blenchii, Camăr şi Zimbor.
De asemenea, este nevoie de câte un medic de familie la Şimleu Silvaniei şi Jibou, dar şi în comunele Surduc, Balan, Ip, Valcău de Jos şi Românaşi.
Conform datelor prezentate, populaţia totală din cele două oraşe şi 12 comune este de circa 55.000 de persoane, necesarul de medici de familie fiind de 33, din care doar 19 posturi sunt ocupate.
În acest context, Olga Stana a precizat că menţinerea acestui deficit de medici de familie în mediu rural este una din problemele cu care se confruntă sistemul medical din Sălaj.