Trecerea de la cald la frig şi invers aduce probleme respiratorii, viroze, gripe, chiar pneumonii sau agravează astmul ori alte afecţiuni pulmonare. Cei mai afectaţi sunt copiii.
Schimbările bruşte de temperatură, alternarea zilelor calde cu cele friguroase şi cu umiditate crescută slăbesc sistemul imunitar şi îl vulnerabilizează în faţa virusurilor. Aşa de face că virozele şi pneumoniile îşi fac de cap, iar numărul celor care ajung la medic este în continuă creştere. Ultimele statistici ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj arată că în intervalul 7-13 martie, la nivelul judeţului au fost înregistrate 1.804 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, faţă de cele 1.726 raportate în prima săptămână din lună. Mai mult de o treime dintre pacienţi au fost copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Din fericire, majoritatea infecţiilor respiratorii au fost forme uşoare, în doar 26 dintre cazuri fiind necesară internarea. Trei sferturi dintre cei care au necesitat spitalizare au avut vârste de până în 14 ani.
O creştere alarmantă, de peste 35 de procente, se observă la numărul cazurilor de pneumonie. Potrivit DSP Sălaj, în perioada amintită, 235 de sălăjeni au fost diagnosticaţi cu această boală, faţă de cele 170 de cazuri raportate în săptămâna anterioară. Cei mai afectaţi au fost copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani (59 de cazuri), dar şi persoanele din categoria 15-49 de ani, unde au fost înregistrate 56 de îmbolnăviri.
În condiţiile în care numărul virozelor şi al pneumoniilor se păstrează la un nivel ridicat, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, accesul aparţinătorilor se face în continuare în baza unui program strict, ne-a declarat Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj. Astfel, programul de vizită este de doar două ore pe zi, mai exact între 14 şi 16, în timp ce în secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă, Pediatrie, Chirurgie pediatrică, Chirurgie plastică, reparatorie şi reconstructivă, Nou Născuţi, Obstetrică, Pneumologie şi Boli Infecţioase, accesul vizitatorilor este interzis.