Alte 33 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în județul Sălaj în ultimele 24 de ore. Până în prezent de la începutul pandemiei în județ au fost raportate 10217 de cazuri, iar rata de infectare a ajuns la 2.50.
Peste 3.800 de cazuri noi la nivel național
Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.012.373 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus 915.464 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.883 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
193 de decese la nivel național în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 25.441 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.În intervalul 12 aprilie, ora 10 – 13 aprilie, ora 10 au fost raportate 193 de decese (97 de bărbați și 96 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și municipiul București.Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, șase decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 43 de decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 74 de decese la categoria de vârstă 70-79 de ani și 54 de decese la categoria de peste 80 de ani. 180 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, patru pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru nouă pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 13.661. Dintre acestea, 1.530 sunt internate la ATI.