Alte 33 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în județul Sălaj în ultimele 24 de ore. Până în prezent de la începutul pandemiei în județ au fost raportate 6.971 de cazuri, iar rata de infectare a ajuns la 1.85.
1.816 de cazuri noi la nivel național în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 24 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 711.010 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 653.125 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.816 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
54 de decese la nivel național
Până astăzi, 17.776 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10:00) au fost raportate 54 de decese (33 de bărbați și 21 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea și București. Dintre acestea, trei decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, trei decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani. 53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.803. Dintre acestea, 1.020 sunt internate la ATI.