Circa 10 la sută dintre sălăjeni nu au asigurare de sănătate

 

Şedinţa lunară a comisiei judeţene de dialog social pentru patronate şi sindicate, găzduită miercuri, 13 august, de Prefectura Sălaj, a avut ca punct pe ordinea de zi prezentarea pachetului minimal şi de bază al serviciilor medicale.
Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, Marius Tăutu, a declarat că la nivelul judeţului Sălaj există aproximativ 20.000 de persoane neasigurate, ceea ce reprezintă un procent de circa 10 la sută din numărul de locuitori ai judeţului.
În acest context, oficialul CJAS Sălăj a precizat că pachetul minimal de servicii se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endermoepidemic, inclusiv monitorizarea sarcinii şi a lăuzei. Beneficiarii pachetului minimal de servicii medicale suportă integral costurile pentru investigaţiile paraclinice recomandate şi a tratamentului prescris de medici.
În ceea ce priveşte distribuirea cardurilor de sănătate, conform spuselor lui Marius Tăutu, acestea au fost distribuite deja pacienţilor din judeţ care necesită dializă, urmând ca până la sfârşitul anului să fie distribuite şi restul cardurilor de sănătate.

Leave a Comment