Cotidianul “Magazin Sălăjean” şi Direcţia de Sănătate Publică Sălaj oferă cititorilor o nouă rubrică permanentă – “Caseta de sănătate”, în care cei interesaţi vor putea afla informaţii, statistici, sfaturi pe probleme de sănătate.
O altă boală ce poate fi prevenită prin vaccinare este Hepatita acută virală tip B (HBV). Această infecţie cu caracter endemo-epidemic are risc crescut de cronicizare, stare de portaj sau dezvoltarea de carcinoame hepatocelulare.
La nivel mondial, aproximativ 2 milioane de persoane au fost infectate cu HBV, iar mai mult de 350 milioane prezinta infecţii cronice pe toata durata vieţii.. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a estimat că în 2002, mai mult de 600.000 de persoane au murit în intreaga lume de afecţiuni acute şi cronice ale ficatului asociate cu hepatita B.
Sursa de infecţie este umană – bolnav sau purtător de virus hepatitic B, un virus prezent în sânge şi în multe dintre fluidele organismului (lacrimi, salivă, lapte matern, spermă, etc). Receptivitatea este generală, exceptând persoanele imune (imunitate postinfecţioasă sau indusă prin vaccinare anti-HVB).
Boala se transmite prin mai multe modalităţi:
• transmitere parenterala(transfuzii de sânge, hemodializă, tratamente stomatologice, injecţii, tatuaje, acupunctură, manichiură/pedichiură)
• transmitere sexuală
• transmitere verticală de la mama infectată, la copil
• transmiterea la consumatorii de droguri injectabile intravenos prin folosirea seringii şi a acului la mai mulţi toxicomani
• transmiterea profesională (personal din secţii de hemodializă, laboratoare, specialităţi chirurgicale, accidental etc).
• transmiterea în familie sau colectivităţi prin contact cu un purtător de virus (prin folosirea în comun a obiectelor de toaletă personală, leziuni cutanate, sexual).
Parcursul clinic al hepatitei B acute nu poate fi distins de cel al altor tipuri de hepatită virală acută. Perioada de incubaţie variază de la 4 la 28 săptămâni. Manifestările clinice şi simptomele apar mai des la adulţi decât la nou născuţi şi copii, care au, de obicei, o evoluţie acută asimptomatică. Cu toate acestea, aproximativ 50 la sută dintre adulţii care au infecţii acute sunt asimptomatici.
Faza preicterică, de la simptomele iniţiale până la debutul icterului, durează între 3 şi 10 zile. Este non-specifică şi se caracterizează prin debutul subtil al stării de indispoziţie, anorexie, greaţă, vărsături, durere în hipocondrul drept, febră, durere de cap, mialgie, erupţii cutanate, artralgie şi artrită, urină închisă la culoare cu 1-2 zile înainte de debutul icterului.
Faza icterică este variabilă, dar, de obicei, durează între 1 şi 3 săptămâni şi se caracterizează prin icter, scaune decolorate, sensibilitate hepatică şi hepatomegalie.
În timpul convalescenţei, starea de indispoziţie şi oboseala pot persista timp de câteva săptămâni sau luni, în timp de icterul, anorexia şi alte simptome dispar. Majoritatea infecţiilor HBV la adulţi sunt complet vindecabile, cu eliminarea HBsAg din sânge şi producerea de anti-HBs, creând imunitate la infecţii viitoare.
Complicaţii
În timp ce majoritatea infectiilor HBV la adulţi sunt complet vindecabile, hepatita fulminantă apare la aproximativ 1-2 la sută din persoanele cu infecţie acută. Deşi consecinţele infecţiei HBV acute pot fi grave, majoritatea complicaţiilor severe asociate cu infecţia HBV se datorează infecţiei cronice.
Infecţia HBV cronică
Aproximativ 5 la sută din toate infecţiile HBV acute progresează în infecţie cronică, riscul de infecţie HBV cronică scăzând odată cu vârsta. 90 la sută dintre nou-născuţii care dobândesc infecţia HBV de la mame la naştere devin infectaţi cronic. Dintre copiii care sunt infectaţi între vârstele de 1 şi 5 ani, 20-50 la sută devin infectaţi cronic. Până la vârsta adultă, riscul de dobândire a infecţiei cronice este de aproximativ 5 la sută.
Persoanele în această situaţie sunt adeseori asimptomatice şi pot să nu realizeze că sunt infectate; totuşi, acestea pot infecta alte persoane şi se numesc purtători. Infecţia cronică este responsabilă pentru majoritatea morbidităţii şi mortalităţii asociate cu HBV, inclusiv hepatita cronică, ciroza, insuficienţa hepatică şi carcinomul hepatocelular. Aproximativ un sfert dintre persoanele cu infecţie HVB cronică mor prematur de ciroză sau cancer hepatic.
Hepatita cronică activă apare la mai mult de 25 la sută dintre purtători şi deseori duce la ciroză. Persoanele cu infecţie HBV cronică prezintăun risc de 12-300 de ori mai ridicat de carcinom hepatocelular decât non-purtatorii.
Profilaxia generală constă în evitarea căilor de infecţie cu VHB (controlul donatorilor de sânge, utilizarea, respectarea normelor de dezinsecţie/sterilizare a instrumentarului medical, respectarea normelor de protecţie a muncii, educarea sanitară a populaţiei etc). Profilaxia specifică activă se obţine prin vaccinare anti-HVB.
Vaccinarea a fost inclusă în Programul Naţional de Imunizare din anul 1995 prin vaccinarea în maternitate a tuturor nou-născutilor. Următoarele doze – la 2 şi 4 luni, respectiv rapelul la 11 luni – se administrează la medicul de familie. Schema de vaccinare se poate adapta în funcţie de condiţiile obiective existente. Vaccinare anti-HVB este indicată şi la alte categorii: personal medico-sanitar, homosexuali sau heterosexuali cu parteneri multipli, contacţi familiali etc.
Vaccinarea reduce cu 90-95 la sută incidenţa HVB, seroconversia producându-se după a doua doză. Răspunsul imun postvaccinal este influenţat de doza, numărul inoculărilor, condiţiile de păstrare a vaccinului.
