Deşi Casa Naţională de Asigurări de Sănătatea a anunţat, miercuri seară, că sistemul informatic al cardului de sănătate a fost pus în funcţiune, problemele au continuat să apară şi joi, 3 noiembrie. Mai mulţi medici de familie din judeţ au reclamat că activitatea le este îngreunată de defecţiunile tehnice ale sistemului. “Durează cel puţin 15 minute ca să putem elibera o reţetă, motiv pentru care pacienţii petrec ore în faţa uşii cabinetului, iar noi suntem cu nervii întinşi la maxim”, ne-a declarat un medic sălăjean.
„Dimineaţă, între orele 8 şi 9, sistemul a funcţionat bine, dar după aceea, cu intermitenţe. Ne-am săturat de atâtea probleme”, reclamă un altul.
Într-un comunicat de presă, CNAS precizează că sistemul informatic al cardului de sănătate a fost pus în funcţiune miercuri seara, în jurul orei 19, după ce timp de aproape două zile nu a funcţionat, furnizorii de servicii fiind nevoiţi să acorde consultaţii şi reţete în sistem offline. În continuare se efectuează operaţiuni tehnice de monitorizare şi consolidare a acestuia. Instituţia a mai precizat că pentru perioada de întrerupere a funcţionării sistemului informatic sunt aplicabile deciziile Guvernului prin care serviciile sunt decontate.
„În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare, pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin conform prevederilor legale mai sus menţionate”, explică oficialii CNAS.