Administraţia judeţeană a alocat peste 2,7 milioane de lei Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru achiziţia de aparatură medicală în secțiile de ortopedie, interne, O.R.L., A.T.I., cardiologie, compartimentul de oftalmologie și laboratul de radiologie și imagistică.
Potrivit oficialilor Consiliului Judeţean Sălaj, până în prezent a fost recepționată aparatură în valoare de 1,86 milioane de lei, urmând ca la începutul anul viitor să se recepționeze și celelalte bunuri achiziționate.
Sursa citată mai precizează că alte 1,74 milioane de lei au fost alocate tot din bugetul judeţului pentru dotări achiziționate direct de către SJU Zalău. Această aparatură va deservi secțiile de recuperare și reumatologie, urologie, neonatologie, pediatrie și neurochirurgie. De asemenea, prin aceste fonduri se va dota și Blocul alimentar, procedurile de achiziție fiind în curs de derulare (cu excepția cuptorului electric care se află deja în dotarea spitalului). Programul de achiziții, în scopul dotării cu aparatură medicală modernă, are ca și obiectiv îmbunătățirea calității actului medical.
“Dorim ca aria de investigații și tratamente să fie extinsă, scop în care avem un program amplu, care se va derula și în următorii ani, prin care să achiziționăm cea mai bună aparatură pe care ne-o putem permite. Sunt convins că în acest fel, competențele medicale asociate cu un suport tehnic adecvat, vor duce la servicii medicale mai bune. Pacientul va fi principalul beneficiar”, a precizat Tiberiu Marc, preşedintele Cj Sălaj.