Casa Naţională de Sănătate a făcut publică varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru ce va reglementa condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, ca urmare a negocierilor şi consultărilor cu organismele profesionale şi reprezentanţii furnizorilor de servicii medicale. Potrivit instituţiei, noul contract-cadru ar urma să crească accesul persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale.
Faţă de Contractul-cadru pe anul 2017 (a cărui aplicabilitate a fost prelungită şi pentru trimestrul I al anului 2018), proiectul menţionat cuprinde o serie de noutăţi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale, debirocratizarea şi transparentizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, dar şi disciplina contractuală a acestora, menţionează CNAS. Astfel, proiectul prevede că începând cu data de 1 iulie 2018, asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.
Similar, şi investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate vor putea fi efectuate de la 1 iulie a.c. la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.
În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (Holter-TA), eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap.
În ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, medicii care au obținut competență/atestat de studii complementare pentru îngrijiri paliative, certificați de Ministerul Sănătății, vor putea acorda până la patru consultaţii/trimestru/asigurat pentru acest tip de îngrijiri. Totodată, se vor putea acorda servicii de îngrijire paliativă la domiciliu asigurate de echipe multidisciplinare, formate din medic, asistent, psiholog şi kinetoterapeut.
Pentru accesul asiguraţilor la servicii medicale în cadrul cabinetului medical din asistența medicală primară și la cabinetul din ambulatoriu pentru specialitățile clinice s-a precizat că programul de activitate de 35 de ore pe săptămână se asigură în minim 5 zile pe săptămână.
Pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă.
Asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical.
Pentru debirocratizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în proiectul noului Contract-cadru unele obligații contractuale sunt eliminate sau revizuite, iar procesul de contractare este simplificat prin eliminarea unora din documentele solicitate în prezent şi trecerea la transmiterea documentelor numai în format electronic. Totodată, se prevede obligația existenței semnăturii electronice pentru toți medicii care furnizează servicii în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
Medicii prescriptori vor avea obligaţia generală să respecte protocoale terapeutice de prescriere a medicamentelor, respectiv rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), pentru medicamente care nu au protocoale terapeutice. Începând cu 1 iulie 2018, medicii prescriptori vor trebui să respecte avertizările Sistemului Informatic al Prescripției Electronice (SIPE), precum și informațiile puse la dispoziție pe pagina web a CNAS referitoare la faptul că medicamentul respectiv se prescrie cu respectarea protocoalelor terapeutice sau, după caz, că este un produs biologic.
Spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligației. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistența medicală ambulatorie pentru specialități clinice, inclusiv celor de medicină fizică și de reabilitare.
Pentru medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni.
Pentru furnizorii de medicamente, s-a precizat că farmacistul îşi va putea desfăşura activitatea la cel mult trei farmacii aflate în relaţie contractuală cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, dintre care la o farmacie va putea asigura doar continuitatea pe timpul nopţii şi în zilele libere legale.
În scopul transparentizării activităţii, furnizorii de îngrijiri medicale şi/sau paliative la domiciliu vor avea obligația de a transmite zilnic caselor de asigurări de sănătate contravaloarea serviciilor de îngrijiri efectuate în relație contractuală cu acestea. Totodată, pentru furnizorii de dispozitive medicale, casele de asigurări de sănătate vor avea obligația de a publica pe pagina web proprie sumele decontate lunar, pe categorii și tipuri de dispozitive.
Reamintim că, la începutul acestui an, nemulţumiţi de faptul că proiectul de buget pentru 2018 prevede stagnarea procentului alocat asistenţei medicale primare la 5,8 la sută din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, față de 10 la sută cât au cerut, medicii de familie au protestat, reclamând birocraţia şi neregulile de funcţionare ale sistemului de sănătate. Cu toate acestea însă, toți cei 114 medici de familie din Sălaj au acceptat să semneze actele adiționale pentru prelungirea contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate.