Numeroşi sălăjeni pot beneficia de servicii medicale gratuite în sistemul sanitar de stat, deşi nu plătesc contribuţia către Sănătate. Persoanele în cauză sunt numite coasiguraţi şi au parte de aceste facilităţi fie pe baza contribuţiei la bugetul de asigurări a unui membru al familiei, fie ca urmare a includerii într-o categorie scutită prin lege de la plata acestei contribuţii.
Categoriile scutite de la plata contribuţiei către Sănătate sunt: copiii şi adolescenţii până la vârsta majoratului, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, precum şi ucenicii sau studenţii care nu realizează venituri din muncă; tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi care nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat prin Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, soţia sau părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate; persoanele cu handicap cu vârsta de peste 18 ani, care nu realizează venituri din muncă, din pensie sau din alte surse; femeile însărcinate sau lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub nivelul salariului minim brut pe ţară; bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu au venituri din muncă, din pensie sau din alte surse.
De asemenea, şi sălăjenii care au avut de suferit în timpul regimului comunist au dreptul la asigurare medicală fără a plăti contribuţia aferentă. Alte categorii mai sunt: persoanele persecutate politic de regimul comunist; veteranii de război; invalizii şi văduvele de război; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi celor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950-1961; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 51/1993, privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice, în perioada anilor 1945-1989.