Colegiul Medicilor din România a invalidat alegerile pentru o nouă conducere în 35 de judeţe, printre acestea numărându-se şi Sălajul. Conducerea Alianţei Medicilor susţine că au fost disfuncţionalităţi de mai multe tipuri în organizarea alegerilor şi acestea au fost îngreunate de modul diferit de aplicare a cadrului legislativ. În Sălaj, alegerile vor fi repetate. Primul tur va avea loc în perioada 6-7 martie 2016, iar turul al doilea, dacă va fi cazul, în intervalul 13-14 martie.
Potrivit deciziei, emisă în această lună de CMR, în judeţele în care se organizează noi alegeri pentru desemnarea membrilor consiliului teritorial, situaţie în care se găseşte şi Sălajul, actualii membrii îşi vor continua exercitarea mandatului până în data înmânării mandatelor noilor membri aleşi.
Alegerile pentru şefia colegiilor medicilor au fost invalidate în 35 de judeţe, după ce candidaţii care aveau deja două mandate succesive la activ au decis să se înscrie în cursă pentru un nou mandat, cu toate că legislaţia din acel moment nu le permitea acest lucru, explică conducerea Comisiei Electorale Centrale. „Şi noi am fost surprinşi de rezultat, i-am avertizat că vom invalida alegerile dacă nu respectă procedura”, au declarat reprezentanţii Comisiei.
Cel mai probabil, medicii au sperat că vor mai putea beneficia de un nou mandat întrucât pe masa preşedintelui Klaus Iohannis se afla, chiar în momentul în care se făceau înscrierile, o lege care le permite doctorilor să aibă mandate nelimitate la conducerea structurilor. Legea a apărut însă în Monitorul Oficial abia pe 29 noiembrie, când perioada înscrierilor s-a încheiat.
Deşi Comisia Electorală Centrală a trimis o circulară către toate colegiile medicilor din ţară prin care îi atenţiona că procesul electoral nu va fi influenţat de apariţia legii promulgate de preşedinte, doctorii nu au ţinut cont de avertisment. Ba mai mult, ei au fost încurajaţi să-şi înscrie candidaturile, aflate la limita legii, chiar de oficialii de la Colegiul Medicilor din România, care au trimis o notă internă prin care au reinterpretat Legea 95/2006 în favoarea celor care aveau deja două mandate la activ, îndemnându-i să candideze, în ciuda faptului că aceştia comiteau o ilegalitate. „Candidaturile s-au depus până în 23 noiembrie, când în vigoare era legea veche. Am primit sesizări din mai multe judeţe şi am aflat, astfel, că cei care nu ar mai fi îndreptăţiţi să se înscrie vor să o facă. Am trimis o circulară, i-am atenţionat care este procedura. S-a întâmplat însă ceva ce se întâmplă rar. A apărut o modificare în legislaţie în timpul procesului electoral. Şi s-a spus că înmânarea mandatelor şi listele de candidaturi sunt două lucruri distincte. Ei bine, asta a fost una din cauzele pentru care am invalidat alegerile. Noi am avut o problemă de la bun început, pe lista de candidaţi erau oameni care nu aveau ce căuta acolo”, a explicat preşedintele Comisiei Electorale Centrale.
Au existat, însă, şapte judeţe unde s-a respectat legislaţia. Este vorba de Alba, Brăila, Harghita, Ilfov, Iaşi, Maramureş şi Bihor. Legislaţia a fost respectată şi în Bucureşti.
Anul viitor, toţi medicii vor putea candida, noi alegeri urmând să aibă loc doar în cele 35 de judeţe unde au fost probleme. În mod normal, conducerea CMR trebuia aleasă, potrivit calendarului, în perioada 17 – 18 decembrie.
Preşedintele organizaţiei sălăjene, medicul legist Liviu Oroian, aflat la cel de-al patrulea mandat, declara înainte cu doar câteva zile de încheierea înscrierilor, că nu şi-a depus candidatura. Unul dintre motivele invocate a fost faptul că legea în vigoare, respectiv 95/1996, restricţionează numărul de mandate ce pot fi depuse. Mai exact, puteau candida doar acei medici care nu au deţinut două mandate. „În prezent, mă aflu la al patrulea mandat, două au fost în baza legii vechi şi două în baza legii noi, respectiv 95/1996. De curând au fost făcute nişte modificări ale legii 95, prin care s-a ridicat această restricţie în privinţa numărului de mandate, însă până la publicarea în Monitorul Oficial acestea nu intră în vigoare. Aşadar, cel puţin deocamdată, nu pot candida, iar în această situaţie se află întreaga conducere a Colegiului”, explica la acea vreme Liviu Oroian. Pe de altă parte, dacă publicarea în Monitorul Oficial nu se va face până la alegeri, medicul sălăjean susţinea că, din punctul său de vedere, nu ar fi vreo problemă întrucât candidaţi ar fi suficienţi. „Sunt destui medici care pot candida. Nimeni nu este de neînlocuit”, a concluzionat preşedintele Colegiului Medicilor Sălaj.