VIDEO: La seceriș în Someș-Guruslău cu Mărioara Jurcău

Îmbrăcați în straie populare, cu apă în ol, cu multă voie bună și dornici de a munci, mai mulți săteni din Someș-Guruslău au ieșit la secerat. Momentul a fost pregătit și coordonat de sălăjeanca Mărioara Jurcău, cea care a pus bazele muzeului din localitate, totul din dorința de a promova portul și tradițiile.

Grupul a pornit de la muzeu și s-a oprit la marginea satului, lângă lanul cu grâu gras și copt. Au urmat câteva urări, scurte versuri despre oameni, despre sat și Dumnezeu, iar mâinile harnice ale femeilor din sat au prins grâul și l-au așezat în snopi, apoi în cruci peste care au pus „popii”, un fel de vârf al grămezii. Cine au fost prezenți? Oameni harnici, buni, gata să le arate celor mai tineri cum era viața în trecut, pe vremea când oamenii se bucurau de lucruri simple și când se ajutau mult mai mult de cât o fac acum. Erau vremuri grele și atunci, dar oamenii nu erau atât de încrâncenați, de agitați. Oamenii erau alții, societatea era alta. Lăsăm la o parte filozofia și revenim la momentul secerișului. Femeile au început să cânte, bărbații au cosit grâu, s-a trecut la legarea în snopi, la așezarea în snopi. Toate momentele au fost prezentate, explicate. Să ne înțelegem, acțiunea a fost pregătită, oamenii au fost chemați să participe, dar a meritat efortul. Nimeni nu contestă calitățile vieții de azi, dar s-a dorit aducerea aminte a timpurilor în care la sat se muncea mult, pământurile erau lucrate în totalitate, iarba era cosită, fînul era strâns, în curțile oamenilor erau animale, iar la cooperativa din sat te duceai doar după zahăr și petrol. De această dată, scena de muncă a fost una regizată, dar deosebit de frumoasă. Am secerat dimineața, devreme, înainte ca arșița să ne lovească în creștet. Femeile din sat mi-au povestit că la seceriș se muncea mult, era o adevărată întrecere între localnici, trebuiau să muncească bine și rapid, înainte ca vreo ploaie să strice campania de recoltare. Grâul ajungea apoi la batoză, boabele erau stocate și sfârșeau la moară.

VIDEO: Horinca și stropitul cununii

Mărioara Jurcău ne-a explicat că secerișul erau urmat de un prânz la umbră. Slănina afumată, brânza usturoaie sau caș, ulceaua cu lapte prins, zama de păstăi, ceapa, roșiile și ardeii din grădină, toate acestea erau nelipsite de la o astfel de masă în câmp. Desigur, pălinca era și ea nelipsită.

Prânzul era urmat de un ceas-două de odihnă, iar apoi se muncea până seara. Era o muncă istovitoare în care era implicat aproape tot satul. Unii transportau snopi, alții secerau, coseau, treierau, încărcau, era o muncă în grup. De această dată, femeile au „rânduit” câteva cruci și ne-am oprit. Am mâncat și am pornit spre sat, spre muzeu, punctul de oprire. În drumul principal, o cunună din grâu a fost stropită cu apă din fântână, un obicei frumos, hazliu.

Se spunea că trebuie stropită cununa pentru a se coace pruna, iar prunele s-au făcut în cantități mari și de această dată. La muzeu, gazda i-a primit pe muncitori așa cum se cuvine. S-a cântat, s-a băut un strop de pălincă și oamenii s-au așezat la masa special pregătită pentru momentul secerișului: mazăre cu ciont, pancove și „verdețuri” afumate de porc. A fost un program pentru care o felicit pe doamna Mărioara Jurcău și pe toți cei care au participat și au contribuit într-un fel sau altul la acțiunea de astăzi.

Pe lângă săteni, la reușita evenimentului au contribuit și soții Anghel și Doina Dușcaș, coregrafi la Școala Populară de Artă și Meserii a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, dar și directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”, Daniel Stejeran.