Lucrătorii Secţiei 1 Poliţie Rurală Zalău au fost sesizaţi prin numărul unic de urgență 112, de un părinte, despre faptul că în seara zilei de 10 august, în jurul orelor 21, fiica lui, în vârstă de 12 ani, a dispărut de la domiciliu. “În baza celor sesizate au fost efectuate cercetări stabilindu-se că minora a fost văzută plecând din localitatea Chilioara împreună cu un bărbat. Minora a fost identificată pe raza localităţii Hodod, iar ulterior a fost preluată şi predată părinţilor”, se arată în informarea dată publicității de IPJ Sălaj.
Bărbatul dispărut din Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Jibou a fost găsit
Duminică, agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Zalău, l-au depistat pe strada Porolissum din municipiu, pe cetăţeanul care figura dispărut, fiind plecat voluntar din 5 august din localitatea Jibou, din Complexul de Recuperare şi Reabilitare Jibou, unde era internat permanent cu diagnostic schizofrenie paranoidă, sindrom hipoanabolic. Pacientul a fost internat din nou la Complexul de recuperare şi reabilitare Jibou. Conform sursei citate, în aceeaşi zi, o minoră de 16 ani, plecată voluntar dintr-un centru de minori, a fost depistată de poliţişti într-un local de pe raza oraşului Cehu Silvaniei. Minora nu prezenta urme de violenţă şi a declarat că nu a fost victima vreunei infracţiuni.