Un vârstnic din Nușfalău a rămas fără 13.800 de lei după ce a cumpărat câteva oale

Un bărbat în vârstă de 81 de ani din comuna Nuşfalău a fost înşelat cu o sumă importantă de bani, după ce la locuinţa acestuia s-a prezentat o persoană necunoscută, care i-a oferit spre vânzare mai multe obiecte de veselă. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar poliţiştii continuă cercetările pentru infracţiunea de înşelăciune. În ziua 16 martie, la orele amiezii, un tânăr de 30 de ani din judeţul Bihor, în timp ce circula cu autoturismul prin localitatea Nuşfalău a oprit maşina în faţa unui imobil şi a oferit spre vânzare unui vârstnic mai multe seturi de oale şi de cuţite, pentru suma de 3.200 lei. De bună credinţă, victima a luat un plic cu bani şi i-a spus tânărului să-şi ia suma pentru produse. Profitând de neatenţia bărbatului, „vânzătorul” a luat din plic o sumă mult mai mare. Poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Nușfalău, aflându-se în patrulare, au identificat imediat autoturismul și șoferul. În urma controlului au fost găsite mai multe accesorii de bucătărie, toate fără documente de provenienţă. De asemenea, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul a luat din plicul victimei suma de 13.800 lei. Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului. Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, cel în cauză fiind sancţionat cu amendă în sumă de 5.000 de lei, conform Legii 12/1990. Totodată, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune şi continuă cercetările pentru administrarea întregului probatoriu. Pentru a preveni astfel de fapte Poliția vă recomandă să nu permiteţi accesul vânzătorilor ambulanţi în curtea sau casa dumneavoastră.

Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate şi legitimaţia de serviciu şi vă dau convingerea că au calitatea invocată. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini! Nu aveţi încredere în toate anunţurile publicitare în care sunt prezentate oferte foarte avantajoase de servicii sau se oferă spre cumpărare bunuri cu preţ mult sub preţul pieţei.

 

 

7 Thoughts to “Un vârstnic din Nușfalău a rămas fără 13.800 de lei după ce a cumpărat câteva oale”

  1. Anonim

    Nu-mi place că l-au prins pe hoț! Bătrînul acela trebuia lăsat fără bani! E ca și cum i-ar fi dat cardul și codul PIN să meargă la ATM să-și ia „cît trebuie”.

    1. MT

      Asa ceva nu se poate.Omul a fost de buna credinta si a crezut ca are dea face cu un om cinstit si corect. nu un HOT.Naivitatea unui om nu trebuie exploatata.Spuneti prea mult la adresa acestui om in varsta de 81 de ani-vb.despre card si cod. El a trait toata viata cinstit si analizeaza totul prin filtul cinstei lui.Felicitari politiei ca au reusit sa-l gaseasca atat de repede pe acest individ.si sa recupereze paguba omului varstnic.

      1. Anonim

        Ce „naivitate”? Ce „bună credință”? Ce „cinste”? Ce „filtru”? Măi, dar multe denumiri are PROSTIA!

        1. Anonim

          Se pare ca tu chiar nu ai auzit de aceste caractere umane: naivitate,buna credinta,cinste,etc.Dureros.

  2. Anonim

    Si barbat si batran iti mai arde sa ai oale noi?:-)))

  3. patrunjel

    CE oale de 3200 lei , adică 800euro , esti nebun .

  4. Nu vreau OALE

    Bai Anonim. Tu esti mai rau decat vanzatorul de oale. Si daca era vorba de tatal tau tot asa vorbeai? Pate chiar tu esti cel cu oale?! Tu ai auzit de faptul ca odata cum trec anii, se modifica si modul de gandire, apar boli ce te afecteaza la gandire, la modul de a judeca etc???? Tu cum o sa fii la 81 de ani???? Te gandesti doar la bani. Parca nu cunosti ce hiene-s astia care „vand oale” Nu uita: si tu poti ajunge la varsta si in situatia bietei batrini.

Leave a Comment