Datele Institutului Naţional de Statistică (INS), pentru agricultură a întocmit o statistică referitoare la producţiile agricole pe zone şi judeţe, delimitând oarecum fiecare regiune şi judeţ în funcţie de ceea ce localnicii produc, în domeniile agricol şi zootehnic, mai mult şi mai bine. Banatul deţine un loc de frunte în ceea ce priveşte creşterea animalelor, astfel că timişenii se laudă cu cele 113.656 tone de carne produse, reprezentâtnd greutatea în viu a animalelor destinate sacrificării. Tot la acest capitol, locul doi îl deţine Călăraşiul cu cu aproape 70.000 de tone de carne anual.
Ca efective, în ambele judeţe predomină păsările, urmate de porci şi oi. Bovinele aproape că nu există în statistici, iar faptul că pe cutiile de lapte pe care le achiziţionăm de la hipermarketuri scrie <<Polonia>> sau <<UE>>, poate fi, în sine, un răspuns. Ca o paranteză, poate că, văzând laptele albăstrui din cutiile de pe rafturile celebrelor magazine tip supermarket, şi ţara de unde provine, ne-ar face să ne reîntoarcem la “văcuţele” de la colţul străzii, automatele cu lapte proaspăt, românesc, nebotezat cu apă, verificat şi mereu proaspăt, livrat la un preţ mult mai bun decât cel de pe raft, de calitate nici nu are sens să mai discutăm.
La capitolul cereale, în top sunt judeţele din Câmpia de Vest, în special Timişul, apoi zona Bărăganului, respectiv Călăraşi şi Ialomiţa. Culturile predominante sunt porumbul şi grâul. Cea mai slabă producţie de cereale se înregistrează în Harghita, unde clima nu este una prielnică.
Trăiască tonajul! Gustul nu mai contează
Reprezentanţii de frunte ai legumiculturii se găsesc în Dâmboviţa, celebră prin serele sale, Galaţi (desigur, Matca şi Tecuci), Dolj, Timiş, Arad şi Iaşi. La coada clasamentului sunt Braşov, Harghita şi Covasna. Domină în statistici roşiile, ceapa şi vinetele, în această ordine. Nu se ştie însă nimic despre provenienţa seminţelor care fac ca multe legume – în special roşiile- să fie lipsite de gustul delicious de altădată. Tonajul să trpiască, gustul, mai puţin. La capitolul “fructe” statisticile sunt destul de ciudate. Cel mai mari producător este, conform cifrelor INS judeţul Argeş, unde predomină… prunele! Se ştie că Argeşul este patria ţuicii de prună numită ”Ochii lui Dobrin”, însă dacă în Argeş prunele sunt atât de multe, de ce Sălajul apare timid, undeva înspre margine când, adevărul ştim că este altul, mai ales noi, cei din partea locului? Statistica este bizară cu atât mai mult cu cât, Buzău şi Vâlcea vin pe locurile doi şi trei. Maramureşul, cu celebra Horincă sau Sălajul cu neasemuita pălincă, apar ca fiind judeţe în care prunele nu mai sunt atât de… populare, afirmându-se chiar faptul că oamenii nu mai sunt interesaţi de livezile de prun şi măr din care scoteau “cândva” producţii record de pălincă.
Ei bine, nimeni nu ştie mai bine decât noi, locuitorii Sălajului, faptul că producţia de pălincă nu a pierit şi că, din contră, în continuare, producătorii fac această minunată băutură în cantităţi considerabile care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele din anii trecuţi. Faptul că că ţuica, în general, şi cea de prună, în special, ori celebra palincă lipseşte aproape cu desăvârşire din magazinele din ţară, în locul ei rafturile fiind pline cu votcă şi whiskey, aceasta este altă poveste. Pălincarii au spus de multe ori că băuturile spirtoase realizate din fructe sunt accizate prea mult, la valoare de aproximativ 10 lei pe litru, ceea ce face nerentabilă producerea şi comercializarea lor.
Pălinca sălăjeană “trăieşte”: e la fel de gustoasă şi apreciată
Asociaţia Patronală a Producătorilor de palincă naturală din judeţul Sălaj, asociaţie condusă de Grigore Ardelean, are 115 membri, persoane fizice şi juridice fiecare dintre ei putând folosi acest brand al Asociaţiei în orice acţiune legată de producţia individuală de palincă. “Nu putem vorbi de o constantă în producţia anuală de prune de la noi din judeţ. Lucrurile sunt destul de puţin previzibile în ceea ce priveşte recolta iar lucrurile diferă, din motive independente de noi, de la an la an. Anul trecut, din cele trei livezi pe care le am, în două nu s-a copt nici măcar o prună, iar în cea de-a treia a fost o recoltă bogată. Acum doi ani producţia a explodat.
În acest an semnalele sunt bune, sperăm la o producţie foarte bună. Producţia de palincă, mă refer la cea oficială, este în fiecare an cam aceeaşi, fără diferenţe foarte mari. Cei care produc pentru consumul propriu nu pot fi luaţi în calcul în statistici, sunt extreme de mulţi”, spune preşedintele Asociaţiei, Grigore Ardelean. Asociaţia Patronală a Producătorilor de palincă naturală din judeţul Sălaj este marcă înregistrată la OSIM, judeţul Sălaj având în acest moment trei producători – printre care este şi Grigore Ardelean- care şi-au “branduit” produsul, obţinând atestatul de Produs Tradiţional din partea MADR.
Sălajul, deşi în statisticile naţionale nu apare exact aşa cum este de fapt, nici în această privinţă, continuă să producă apreciata licoare, nu doar din soiuri de prune alese ci şi din pere, gutui sau mere. Direcţia Agricolă sălăjeană a raportat pentru anul trecut, o producţie de prune de 2.094 kilograme la hectar, pe o suprafaţă cultivată de 1.446 hectare, iar la producţia de mere, o recoltă de 2.600 kilograme de mere la hectar, pe o suprafaţă de 1.988 de hectare, reprezentând livezile cultivate cu măr din judeţ. Cifrele, aşadar nu sunt tocmai unele de neluat în calcule. Prin urmare, dacă pălinca noastră a “murit” prin statistici, noi putem să spunem, fără teama de a greşi, că pălinca există şi va exista în gospodăriile şi făbricuţele sălăjenilor încă multe sute de ani de acum înainte, ca o băutură unică, aparte, deosebit de apreciată şi care a dus prestigiul Sălajului până departe, în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Iar celor care pun la îndoială producţia celebrei băuturi la noi în judeţ, nu le dorim decât să trăiască atâţia ani câte tone de palincă se fac şi se vor face, pe mai departe, în frumosul Sălaj.
