Repere turistice: Borza

Borza este unul din cele 9 sate ce alcătuiesc comuna Creaca din județul Sălaj. Situat într-un cadru natural mirific pe Valea Agrijului, Borza este un sat mic, ce nu are mai mult de 100 de numere de casă. Însă, contrar oricăror păreri, este un loc cu mare potențial turistic ce așteptă să fie pus în valoare. Ca să ajungi în Borza, trebuie să te abați de la drumul național 108A, ce leagă Românași de Jibou. La ieșirea din Prodănești, spre Jibou, un indicator îți indică să faci dreapta. După ce treci Valea Agrijului pe un pod de beton, drumul de țară te duce pe sub o culme de deal spre sat.
Satul în sine nu are foarte multe de oferit. Deși este oarecum mai retras, satul tradițional s-a pierdut de mult, modernismul și-a făcut loc și aici de ani buni. Aproape că nu mai găsești elemente autentice de arhitectură sau artă populară țărănească. Nu sunt case vechi, care să-ți atragă atenția. În schimb surprinde ”traiul patriarhal”, liniștea și aerul curat. Dincolo de gardurile de fier sau de beton, viața curge lin, molcom cum ar zice ardeleanul, fără graba și agitația de la oraș.
Plimbându-te pe ulițele satului nu se poate să nu remarci silueta albă a bisericii ortodoxe. Este situată pe o coamă de deal, pe niște stânci, astfel că este vizibilă aproape din orice unghi. Se vede chiar și din Prodănești, de pe șosea. Albul bisericii contrastează puternic cu fundalul verde al vegetației din jur. Biserica nouă de zid, are hramul ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și pare impunătoare chiar și de la distanță. Urcând scările de beton ce duc spre platforma de la intrare, biserica se oferă privirii în toată splendoarea ei. Biserica de zid a fost construită între anii 1995-2007 prin jertfa credincioșilor ortodocși. Târnosirea bisericii a avut loc în iulie 2007, de către Arhiereul Vicar al Episcopiei Oradiei, cel ce avea să devină ulterior Episcopul Sălajului, dr. Petroniu Florea. Prima slujbă religioasă a avut loc în noaptea de înviere a anului 2000. Biserica din Borza este una de dimensiuni medii, având o lungime de 20 de metri și o lățime de 17 metri. Înălțimea de la bază până la crucea din vârful turlei, este de 17 metri. Orientarea bisericii, respectă canoanele, altarul fiind spre răsărit.
Porțile masive de lemn sculptat au deasupra o icoană a Mântuitorului. Aceasta este flancată de icoanele ocrotitorilor bisericii, sfinții Petru și Pavel. Interiorul este simplu, sunt două rânduri de bănci de o parte și de alta a intrării. Peretele dinspre intrare, este pictat după canoanele ortodoxe, vizitatorul putând vedea portretele episcopilor Oradiei și Bihorului – PS Sa Sofronie Drincec și respectiv al episcopului Sălajului – PS Sa Dr.Petroniu Sălăjeanul. Întreaga pictură a bisericii este una canonică, nelipsind scenele biblice sau portretele sfinților. În partea stângă, sub portretul împăraților Constantin și Elena, dai de drapelul național. Iconostasul de lemn sculptat este spectaculos. Pe cupola de deasupra altarului e pictată Fecioara Maria cu pruncul Isus.
Pe colina de deasupra bisericii de zid, stejari seculari umbresc drumul spre biserica de lemn. Scările urcă printre morminte străjuite de cruci vechi de piatră sau de lemn. Câteva sunt atât de vechi încât nu se mai descifrează nimic din ce a fost scris pe ele.
Biserica de lemn, cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, datează din 1758 așa cum reiese din inscripția în chirilică de pe ancadramentul ușii. Este un exemplu tipic de biserică de lemn cu pridvor. Acesta se întinde de-a lungul fațadei de intrare dinspre sud. Stâlpii masivi de lemn ce susțin pridvorul sunt sculptați și decorați cu motive geometrice, la fel ca și ancadramentul ușii de la intrare. Inscripția în chirilica veche s-ar traduce prin ”Iată din mila lui D[umne]z[e]u ac[e]a[s]tu sfi[n]tă beserică au început a o zidi în anul 1758 în birui[n]ța creiasi Mari Teresiia findu meșter Briază Ianosă de la Gilăi pis pop Ion”. Este posibil ca inscripția să fi fost realizată de Pop Ioan preotul satului. Cert este că meșterul Ioan din Gilău se afla la prima lui biserică, altele identificate ca fiind realizate de el sunt cele din Bezded și Brebi.
Ca să intri în biserică trebuie ”să te smerești” aplecându-te ca să poți trece de poartă. Asta dacă reușești să dai la o parte drugul de lemn, ce se deschide cu o cheie… specială ce constă într-o bucată rotundă de lemn, prevăzută în capăt cu o ”limbă” flexibilă. Odată introdusă cheia prin gaura din stâlpul din dreapta a ușii, limba cade între zimții drugului, astfel că prin rotire acesta culisează deschizând ușa. Ce mai, tehnică populară autentică! În pronaos, pictura realizată pe pânză, încă se mai menține deși este deteriorată în mare parte. Totuși se pot desluși chipuri de sfinți, iar dacă ai făcut limba rusă în școală și înțelegi caracterele chirilice, ai șansa să descifrezi ceea ce scrie. Asta pentru că scrie în limba… română! Trecere înspre naos se face prin intermediul unei uși semicirculare ce are ancadramentele sculptate. În colțuri se văd clar două roze, identice cu cele de afară.
Biserica arată relativ bine, semn că de curând s-a făcut curățenie. Într-un colț pe un suport de lemn se află chiar și o cădelniță. Pe boltă se pot desluși picturi ce reprezintă arhangheli sau sfinți. Un car tras de cai îl ridică pe Ilie Proroc la cer. Trecerea înspre altar se face prin două deschideri în peretele de bârne ce ține loc de iconostas. Ușile împărătești sunt înlocuite de perdele.
Dacă te afli aici, în biserica de lemn din Borza, e păcat să nu urci în turn. Scara e șubredă dar rezistă la greutate. Din balconul de sub coif ai o panoramă frumoasă asupra dealului dinspre răsărit dar și asupra unei porțiuni din sat. Dacă n-ar fi coroanele stejarilor seculari, panorama ar fi și mai frumoasă.
De la biserica de lemn, o cărare duce prin cimitir și prin livada ce formează ”clejia popii” spre câteva locuri de belvedere. Traseul e lejer, vegetația nu este abundentă, astfel că ușor se poate ajunge la reperul dat de un drapel tricolor ce flutură în vârful unei rude lungi de lemn. A fost montat în primăvară de Iulian Duma, un localnic ce și-a propus nici mai mult nici mai puțin decât să înscrie Borza în circuitul turistic. De la ”steagul lui Iulian”, de pe niște stânci de gresii, satul se vede în toată splendoarea lui: pâlcul de case, terenul lucrat și casele din Prodănești înșirate de-a lungul șoselei. O privire ageră distinge și cele două biserici din satul vecin, biserica de zid și cea de lemn. În zare, la orizont se distinge chiar și culmea Vlădesei.
De aici, spre următoarele puncte de atracție turistică e nevoie de ghid sau dacă nu, de explicații. O cărare printre ferigi și lăstăriș duce spre ceea ce localnicii numesc ”Horea, Cloșca și Crișan”. Sunt un grup de stânci pe care natura le-a modelat într-un mod ciudat. Aici este al doilea punct de belvedere. Jos, se vede hotarul satului Borza, apoi spre dreapta drumul spre Jibou și cel care șerpuiește spre Ciglean. În stânga se vede Prodăneștiul și mai departe Lupoaia. Imagini spectaculoase ce se lasă greu prinse în obiectiv. Departe, departe, în sus pe valea Agrijului se distinge silueta turnului de la mina din Lupoaia.
Aproape de ”Horea, Cloșca și Crișan” se află ”Peșterile de pe Iertaș” și Canionul. Peșteri aici? Da, aici pe versantul dealului ce străjuiește Borza, același cu cel ce are pe cealaltă parte celebra Grădină a Zmeilor, factorii conjugați ai apei vântului și a alternanței anotimpurilor și-au lăsat amprenta. Un izvor subteran, azi în mare parte secat, a modelat printre gresii un canion care respectând proporțiile este asemănător cu alte canioane celebre. Un loc de o frumusețe rară, sălbatică. Puțin pus în valoare, poate și de aceea destul de bine conservat. E o problemă mereu actuală în a găsi echilibrul între protecția unui monument al naturii și promovarea intensă a acestuia.
Aici, la Borza, Iulian Duma ajutat de o mână de oameni care vor să-și scoată satul din anonimat, au amenajat un traseu turistic ce duce de la biserica de lemn, pe buza dealului spre stâncile de unde flutură drapelul și mai departe aici spre peșteri. Coborârea spre peșteră cea mai mare a fost securizată cu o balustradă de lemn. Peștera, din a cărei tavan par să se desprindă bucăți mari de gresie, este spectaculoasă. Nu este foarte adâncă, însă suficient de încăpătoare ca să adăpostească până la o sută de persoane. Foarte probabil că aici s-au adăpostit sătenii în vremurile de restriște. Despre peșteră au scris și „pionierii turismului sălăjean”, Călin Pavăl și Deak Zoltan, ultimul nu demult trecut în eternitate – „Fie-i țărâna ușoară!” Într-un documentar excepțional intitulat ”Borza, canionul renașterii” au scris încă din 2005 despre frumusețile de aici.
După un răgaz de odihnă binemeritat și o încărcare a memoriei vizuale cu imagini superbe, turistul poate porni spre cel de-al treilea punct de belvedere, poate cel mai frumos dintre toate. Localnicii îi spun simplu ”pe pietrele de la Borza”. Aici un al doilea tricolor flutură în bătaia vântului. Panorama Văii Agrijului este greu de descris în cuvinte. Printre fagi se văd chiar și casele din zona băilor din orașul Jibou. Pe aici or fi trecut oștile austriece ce au dat piept cu curuții (din maghiară kuruc = haiduc) lui Francisc Rákóczi al II-lea. În acest loc, alte două stânci cresc brusc din nimic. Una, chiar semanănă dintr-un anumit unghi cu Sfinxul din Bucegi. Unii chiar îi spun ”Sfinxul din Borza”. Este extraordinar cum a putut natura să modeleze forme care în funcție de imaginația celui care le privește pot căpăta diferite asemănări.
Și ca traseul turistic să fie complet, trebuie să o iei pe deasupra prin ceea ce a fost pășunea satului. Iarba mare până la genunchi oferă o imagine frumoasă. O pantă domoală și destul de netedă coboară de la liziera unei păduri până deasupra peșterilor. Cineva care ar vrea să investească ar putea destul de ușor să amenajeze o pârtie de schi cu grad mediu spre ușor de dificultate. Ar putea fi calea spre relansarea turistică a zonei. Trecând în diagonală peste pășune, ajungi din nou în livada din ”clejia popii”. Păcat că nimeni nu se mai ocupă de ceea ce cândva a fost o livadă frumoasă. Odată ajuns în partea de jos a cimitirului, drumul duce spre ultimele case iar de aici, luând în piept dealul ce duce spre Grădina Zmeilor se poate ajunge la stână.
Un tânăr localnic a decis să reînvie un meșteșug tradițional pe cale de dispariție: oieritul. A investit și și-a cumpărat câteva sute de oi, a amenajat o stână unde le mulge de două ori pe zi. Din laptele proaspăt și natural 100% prepară în condiții igienice cea mai gustoasă telemea. O afacere de familie care ar putea fi susținută și dezvoltată. Imaginea cu măgărușul ce știe singur drumul spre casă, ducând în spinare bidoanele cu lapte, este una idilică, pe care nu o vezi în multe locuri.

Mirel Matyas,
www.mirel-matyas.blogspot.ro