Proiecte tip pentru fermierii care nu ştiu cu ce se „mănâncă” un plan de afaceri

Pagina de Internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale găzduieşte mai multe proiecte tip. Fermierii pot vedea ce trebuie să conţină un plan de afaceri. Pentru a veni în sprijinul fermierilor care nu ştiu cum arată un proiect prin care pot atrage banii europeni, Ministerul Agriculturii le-a pus acestora la dispoziţie câteva proiecte tip. Acestea sunt destinate celor care vor să facă ferme de legume, ferme de vaci sau porci, livadă de pomi, dar şi seră de legume.
Autorităţile au luat această măsură după ce specialiştii în fondurile europene destinate agriculturii au tras un semnal de alarmă, atăgând atenţia că fermierii nu pot face singuri proiectele de afaceri, deoarece datele tehnice reprezintă un impediment destul de mare. Astfel, cei care vor să aplice la una sau mai multe măsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală trebuie să apeleze la sfatul consultanţilor care, de cele mai multe ori, costă destul de mult.
Chiar dacă proiectele tip afişate pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale au caracter orientativ, tinerii fermieri îşi pot face o părere despre cum ar trebui întocmit un plan de afaceri şi ce elemente trebuie să aibă, încât rezultatul să fie un succes. Cu un astfel de plan se pot depune proiecte europene pe mai multe submăsuri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi se poate obţine o finanţare de la câteva sute de mii de euro, la câteva milioane de euro.

2 Thoughts to “Proiecte tip pentru fermierii care nu ştiu cu ce se „mănâncă” un plan de afaceri”

  1. […] Pagina de Internet a Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale găzduieşte mai multe proiecte tip. Fermierii pot vedea ce trebuie să conţină un plan de afaceri. Pentru a veni în sprijinul fermierilor care nu ştiu cum arată un proiect prin care pot atrage banii europeni, Ministerul Agriculturii le-a pus acestora la dispoziţie câteva proiecte tip. Acestea sunt destinate celor care vor să facă ferme de legume, ferme de vaci sau porci, livadă de pomi, dar şi seră de legume. Autorităţile au luat această măsură după ce specialiştii în fondurile europene destinate agriculturii au tras un semnal de alarmă, atăgând atenţia că fermierii …read more […]

  2. Elena

    Caut colaboratori pentru publicare anunturi. Se lucreaza comod de acasa minim 3 ore pe zi. Instruire gratuita sub forma unor lectii prin mail. Pentru informatii suplimentare trimiteti ” info” la adresa elenamvasiloaia@yahoo.com. Va asteptam !

Leave a Comment