Proiecte în valoare de 30 de milioane de lei derulate în acest an în Crasna  

 

Proiectele implementate anul trecut în una dintre cele mai mari comune sălăjene,  Crasna, au cuprins modernizarea iluminatului public, prin ampalasarea corpurilor de iluminat stradal folosind tehnologii moderne și economice, construirea sediului Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Crasna, dat deja în folosință și construirea unei grădinițe în Huseni, proiect finalizat, de asemenea, la sfârșitul anului trecut. Primarul comunei, Bogya Miklós, ne-a comunicat faptul că în Crasna au prioritate în acest an  proiectele de infrastructură a drumurilor, prin modernizarea drumurilor comunale și construirea unui pod nou peste râul Crasna, în localitate.

Rețeaua de apă va fi extinsă în toată comuna, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), fiind în implementare totodată și proiectul privind rețeaua de canalizare în Marin, lucrări ce vor costa aproximativ 980.000 de lei. Edilul comunei a făcut referire și la modernizarea infrastructurii educaționale, prin reabilitarea Grădiniței cu program normal și a liceului din Crasna.

Tot la acest capitol, a fost depus spre finanțare un proiect prin PNDL ce vizează construirea unei noi grădinițe cu program prelungit în Crasna, un proiect de anvergură cu o valoare de de aproape 8 milioane de lei. Aceste proiecte se află deja în implementare, în diferite faze. Vor fi asfaltate mai multe străzi din comună dar și în satele Ratin, Marin și Huseni. lucrările de acest gen urmând să primească prin PNDR peste 4 milioane de lei. Drumurile agricole ce străbat comuna și satele aparținătoare vor fi modernizate cu peste 4.300.000 de lei.

Căminul Cultural din localitatea Huseni va fi reabilitat în cursul acestui an, urmând să fie dotat cu mobilier nou și instalații tehnice specifice, de ultimă generație, lucrarea având o valoare de aproximativ 1 milion de lei. Nu în ultimul rând, reprezentanții Primăriei Crasna ne-au comunicat faptul că, o sărbătoare devenită tradiție în comună – “Zilele Crasnei”, este pusă încă de pe acum în planurile Primăriei, ca în fiecare an, perioada în care crăsnenii și nu numai ei se vor putea bucura de trei zile de petrecere și spectacole fiind 1-3 septembrie. Primăria pune la cale spectacole, defilări, o mulțime de premii și surprize, parade și expoziții, dar și concursuri gastronomice sau cu tematică agrară, evenimente la care sunt așteptați nu doar sălăjenii, ci și oaspeți din străinătate.

 

 

3 Thoughts to “Proiecte în valoare de 30 de milioane de lei derulate în acest an în Crasna  ”

  1. eu

    acelasi ,,,bla bla bla ,,,minciuni ,minciuni,minciuni !!!!!!!!!!!!!

    1. Anonim

      de ce spui asta? sau poate ca si pe tine te-a deranjat faptul ca primarul, imreuna cu alte „personalitrati” din comuna au uitat sa se laude si cu proiectele pe fonduri europene, pe care le „administreaza” in nume propriu sau /si prin interpusi.
      sunt curios pe acest primar cine o sa-l dea pe mana DNA-ului? prietenii din UDMR sau/si invidiosi din UDMR?
      oare ce achizitii „frunmoase si noi” a facut acest primar si a schimbat „destinatia” lor?
      cica daca cumperio o „bicicleta” pentru secretara, atunci aceea „bicicleta” e musai sa ajunga la secretara si nu la primar sau/si viceprimar !
      e greu sa ascunzi toate prostiile/greselile voite si nevoite, cand toata lumea(UDMR) stie de ele, si carcotasii raspandesc informatia „pe surse” si la cei de la PSD, care deabea asteapta sa mai aiba cu ceva la mana pe UDMR-isti

  2. anonim

    Valea Simleului? Poate Valea Crasnei!

Leave a Comment