Producătorii agricoli din sectorul vegetal primesc bani de la APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Sălaj (APIA Sălaj) anunță fermierii că începând de săptămâna viitoare se pot depune cererile pentru un nou ajutor financiar de la stat. Documentele se pot depune la sediul instituției, în perioada 29 ianuarie – 8 martie inclusiv, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Beneficiarii vor primi o plată compensatorie pe suprafaţă, stabilită la 100 euro/hectar, la cursul de schimb valutar de 4,9334 lei/euro, plata ajutorului de stat urmând să se facă până în data de 30 iunie. Valoarea maximă a grantului direct acordat unui agricultor pentru culturile de toamnă nu poate depăşi echivalentul în lei a 280.000 euro. Legat de impactul acestui program la nivel de județ, Călin Perneș – directorul Apia Sălaj ne-a declarat că „anul trecut un număr de 3480 de beneficiari din județ au beneficiat de subvenții pentru culturile de porumb și oleaginoase. Estimăm că în acest an numărul de fermieri direct interesați de acest ajutor de la stat să se mențină”.

APIA Sălaj pune la dispoziţia solicitanţilor cereri pretipărite pentru beneficiari, acestea vor trebui însoțite de un cont bancar activ în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023. De asemenea, până la data de 30 iunie, solicitanții subvenției trebuie să se asigure că este activ contul bancar comunicat la APIA.

One Thought to “Producătorii agricoli din sectorul vegetal primesc bani de la APIA”

  1. […] Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Sălaj (APIA Sălaj) anunță fermierii că începând de săptămâna viitoare se pot depune cererile pentru un nou ajutor financiar de la stat. Documentele se pot depune la sediul instituției, în perioada 29 ianuarie – 8 martie inclusiv, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Beneficiarii vor primi o plată compensatorie pe suprafaţă, stabilită… Citeste mai mult […]

Leave a Comment