Alexandru Moldovan
Celebra uniformă a „șoimilor patriei” din perioada comunistă, cu bluză portocalie, fustă sau pantaloni de culoare albastră și cravată roșie tivită cu tricolor, a fost produsă timp de trei ani în exclusivitate, pentru întreaga țară, într-o mică secție de croitorie din localitatea sălăjeană Hida, unitate de producție ce a supraviețuit și după 1989, ajungând să producă blugi pentru celebrul retailer de îmbrăcăminte italian Benetton.
„De la uniformele „șoimii patriei”, la blugii Benetton”, așa s-ar putea rezuma istoria de câteva decenii a unei mici croitorii din localitatea sălăjeană Hida. În spatele acestor două branduri, unul comunist și altul capitalist, stau însă amănunte mai puțin cunoscute, povestite acum de unul din foștii angajați—Aurel Țibenschi, șef de secție ce a lucrat mai bine de trei decenii la croitoria din Hida, alături de soția sa Margareta, croitoreasă.
Din fosta secție de croitorie din Hida au rămas astăzi doar câteva mașini de cusut, înghesuite în atelierul improvizat acasă la fostul șef de secție. Din vremurile de glorie ale croitoriei au supraviețuit o mașină americană de făcut butoniere, una japoneză de surfilat și câteva mașini de cusut românești. Pe cea americană, marca Reece, e încă vizibilă inscripția „Made in USA”, în vreme ce pe mașina electrică de cusut românească se poate citi inscripția „Metalotehnica”. Toate mașinile sunt încă funcționale, însă Aurel Țibenschi mai lucrează astăzi doar ocazional, pentru prietenii din sat.
Povestește însă cu bucurie despre vremurile în care sub comanda sa lucrau 120 de oameni, din sat și comunele învecinate.
„Secția și-a început activitatea în 1972, cu cămășuțe pentru nou născuți și cu indispensabili din finet, un material moale. Cu astea am început. Cu materia primă ne aprovizionam de la București.
Umblând la contractări, președintele a mers la București și a făcut un contract pentru uniforme ‘șoimii patriei’. Asta era prin 1974. Atunci aveam 120 de angajați, numai la croitorie, din Hida și din comunele vecine. Făceau naveta, femeile cu bicicleta. Programul era pe două schimburi. De la Tricodava Piatra Neamț primeam materia primă. De acolo aduceam tot ce ne trebuia.
Noi livram marfa în întreaga țară. Am lucrat vreo trei ani, în continuu numai asta am făcut. În toată țara numai noi făceam aceste uniforme. Era material sintetic, în culorile portocaliu și bleumarin. Făceam vreo 5.000 de seturi lunar. Tricodava ne spunea unde să le livrăm”, își amintește fostul șef de secție.
De remarcat că unitatea a beneficiat în perioada respectivă de mașini de cusut performante și chiar de un lot de mașini de surfilat din Japonia, alături de mașini de cusut românești produse la Cugir sau Târgu Mureș.
Uniformele preșcolarilor și elevilor, șoimii patriei sau pionieri, erau un element important de îndoctrinare comunistă, preluat însă, așa cum afirmă Marin Pop, cercetătorul științific la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zălau, de la un fost rege al României.
„Organizațiile de șoimi ai patriei și pionieri sunt preluate de Ceaușescu de la Carol al II-lea. În timpul lui Carol al II-lea au apărut cercetașii, cu numele de ‘șoimii Carpaților’. În timpul lui Carol a fost așa numita ‘dictatură regală’, un regim autoritar personal, diferit totuși de regimul comunist. Deci acest fenomen a fost ‘importat’. Regimul încerca să formeze, de mic, ‘omul de tip nou’, ascultătorul regimului, un fel de robot care să nu gândească, pentru că Ceaușescu gândea pentru toată lumea.
S-a mers pe acea linie a comunismului național, în special după 1968, prin folosirea excesivă a simbolurilor, inclusiv la uniformele elevilor. S-a încercat o îndoctrinare de mici, pentru ca ei să intre în sistem.
Știai că ești șoim, ajungi pionier, UTC-ist și apoi om al muncii — acesta era parcursul”, susține Marin Pop.
Muzeul Județean de Istorie și Artă a dedicat un spațiu expozițional separat perioadei comuniste, aici fiind expuse uniformele de șoimi ai patriei și de pionieri, alături de alte simboluri ale vremurilor respective.
Revenind la croitoria din Hida, după uniformele de șoimi ai patriei, povestea ei continuă cu cămăși pentru elevi, cămăși pentru export și, după 1989, cu blugi pentru Benetton. Deschiderea teoretică a piețelor europene prin aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, avea să însemne, culmea, punctul final al acestei afaceri.
„După ce am terminat cu ‘șoimii patriei’ am făcut uniforme pentru școlari, în colaborare cu fabrica de confecții Marghita. Coseam cămășile pentru copii, albe cu pătrățele albastru-deschis. Am făcut cămăși din 1974 până în 1978. Cam prin 1978 am început exportul pentru mongoli, până în 1985. Exportam cămăși pentru bărbați. Numai o singură culoare le plăcea lor: un bleu. Tot cu 120 de oameni. N-am avut unde ne extinde mai mult. N-am avut spațiu (…) După 1989 am lucrat și pentru Benetton. Am cusut blugi.
Am lucrat din 1992 până în 2009. Mai apoi patronul din Italia s-a retras. În 2007 noi am intrat în Uniunea Europeană. În 2009 patronul a venit într-o zi și ne-a spus: ‘Noi am devenit frați, nu mult putem să stăm împreună’. După ce a plecat italianul secția s-a închis, pentru că n-am mai avut contracte și nici comenzi”, punctează Aurel Țibeschi.
Sediul impunător al fostei croitorii domină și astăzi mica piață din centrul satului, însă el adăpostește acum un restaurant ce te îmbie la mâncăruri tradiționale și prăjituri delicioase. Economia de piață a decis că sătenii au mai mare nevoie de un loc unde să mănânce gulaș, decât de o croitorie care să facă haine pentru export.
