Modificarea regulilor privind acordarea plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic a redus considerabil numărul beneficiarilor de la nivelul judeţului Sălaj. Astfel, în acest an au beneficiat de sprijinul amintit doar 2.889 de fermieri sălăjeni, faţă de cei peste 4.800 în ale căror conturi au intrat bani în 2013. Şi suma totală virată acestora s-a diminuat. Dacă în urmă cu un an, crescătorii de bovine au încasat 12 milioane de lei, pentru 24.000 de animale, zilele trecute aceştia au primit doar 6 milioane de lei, pentru 13.200 de capete.
Începând din acest an, pentru a putea beneficia de subvenţia pe cap de animal, fermierii trebuie să deţină minim trei capete de bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie, iar nu ianuarie 2008 cum fusese anterior. Aşa se face că fermierul putea să solicite ajutor financiar chiar dacă nu mai deţinea animalele în cauză. În plus, exploataţia trebuia să fie înregistrată în Registrul Naţional la data de referinţă menţionată.
Pe lângă cele 6 milioane de lei plătite drept sprijin pe cap de bovină, agricultorii din judeţ au încasat alte 1,35 milioane de lei, reprezentând sprijinul pentru laptele livrat sau vândut, ne-a declarat Călin Perneş, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj.
Valoarea subvenţiei pe cap de animal acordată în acest an a fost de 455 de lei, iar pentru tona de lapte livrată ori vândută, de 92 de lei.
La nivel naţional, APIA a efectuat plăţi naţionale directe complementare pentru bovine în valoare totală de aproape 576 milioane de lei, pentru 149.612 crescători de animale.
Doar taieri si birocratie! Ne-am saturat de politicieni! Pe cand competenta?
Domnul Ciolos ar trebui sa dea o explicatie macar …..ca de la dobitocii astia nu ai ce sa astepti,dacat incompetenta si dobitocii!!!!
Nu-i corect ca, cine a avut 20 capete la 31.01.2013 si peste un anumit timp le-a vandut sa primeasca bani iar cel care are acuma 5 capete(eligibile) sa nu primeasca nimic daca atunci nu se incadra!
dar cei care au o vaca sau doua nu sunt cetateni romani,pe ei de ce ii discriminati-hei Oficiul pentru Combaterea Discriminarii de ce nu se sesizeaza???????????????????????????
92 de lei pt o tona de lapte?
voi nu veeti ridicolul?
In rominia toate lucrurile decurg haotic ,niciodata nu va fi dreptate