Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum al judeţului Sălaj a fost solicitată să intervină pentru a asana mai multe elemente de muniţie găsite pe un teren din localitatea Jac. Intervenţia a avut loc duminică, 19 februarie şi s-a desfăşurat fără probleme.
Pirotehniştii ajunşi la faţa locului au identificat muniţiile ca fiind două elemente muniţie de artilerie de calibru 100 mm, acestea fiind descoperite de un localnic aflat în zonă şi care efectua lucrări de amenajare. Elementele a fost preluate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj recomandă pe această cale cetăţenilor, ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, indifferent de condiţiile în care acestea se găsesc, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul unic de urgenţă 112, fără a le atinge, a le mişca sau a le schimba poziţia, riscul de explozie fiind extreme de mare.
Ma adresez ziaristului Florin Negoiță.
Verbul „a asana” nu are ca sinonim „a dezamorsa”.
Cea mai apropiată definiție, de departe, de ceea ce doriți d-voastră e următoarea, și nici atunci:
2. (Med.) A înlătura un focar de infecție (dentar, amigdalian, apendicular) prin tratament medicamentos sau intervenție chirurgicală.
Și dacă citești la prima vedere, „…a fost solicitată să intervină pentru a asana mai multe elemente de muniţie…” sună ca naiba.
https://dexonline.ro/definitie/asanare
ASANÁ, asanez, vb. I. Tranz. 1. A înlătura surplusul de ape dintr-o regiune (cu scopuri economice, de salubritate sau estetice) prin lucrări hidrotehnice executate pe spații întinse. P. ext. A seca (o apă stătătoare). 2. (Med.) A înlătura un focar de infecție (dentar, amigdalian, apendicular) prin tratament medicamentos sau intervenție chirurgicală. 3. (Med.) A distruge agentul cauzal sau transmițător al unei boli, întâlnită într-un teritoriu. 4. Fig. A îmbunătăți, a redresa. – După fr. assainir, germ. assanieren.