Măsuri pentru prevenirea și combaterea febrei aftoase în Sălaj

Având în vedere contextul epidemiologic internațional determinat de apariția și evoluția recentă a unui focar de febră aftoasă, precum și notificarea în luna ianuarie a unui focar de febră aftoasă în Germania, Centrul Local de Combatere a Bolilor Sălaj a adoptat în data de 17 martie 2025, o hotărâre privind aprobarea planului de măsuri care să prevină apariția și evoluția febrei aftoase la nivelul județului, cu următoarele directive:
 – Interdicții privind transportul și produsele de origine animală
Este interzis traficul de camioane care transportă animale biungulate vii (bovine, ovine, caprine, porcine), cai, furaje, paie pentru așternut, compost și gunoi de grajd din Ungaria spre România.
Se interzice introducerea și tranzitul dinspre Ungaria (toată țara) și Slovacia (zonele de restricții impuse de Comisia Europeană) a următoarelor produse:
• Carne proaspătă (refrigerată sau congelată) provenită de la animale biungulate.
• Produse din carne care nu au fost tratate termic pentru neutralizarea virusului.
• Lapte spot și produse lactate netratate corespunzător.
• Lapte materie primă fără dovada testării negative a animalelor în ultimele 24 de ore.
• Material biologic, material seminal și subproduse de origine animală.
Operatorii economici cu contracte de procesare a acestor produse sunt obligați să notifice DSVSA Sălaj în termen de 24 de ore de la publicarea hotărârii și să transmită graficul de livrări.
Verificări și măsuri suplimentare:
Toate fermele care au importat animale biungulate din Ungaria și Slovacia după 1 februarie 2025 vor fi inspectate, iar în funcție de constatări, se vor preleva probe pentru stabilirea statusului epidemiologic al exploatației.
Se vor intensifica măsurile de dezinfecție și dezinsecție în fermele de animale și la nivelul mijloacelor de transport care intră sau ies din exploatații.
Respectarea acestor măsuri este esențială pentru protejarea fermelor și prevenirea răspândirii febrei aftoase!

Leave a Comment