Comuna Vîrșolț îmbracă straie de sărbătoare în acest sfârșit de săptămână. Spectacole de muzică și dans, întreceri sportive, parade ale portului popular și spectacole organizate de talentații copii din comună, manifestări culturale, vizite la pivnițele din comună, defilare și multe alte surprize, toate vor alcătui cea mai mare sărbătoare a comunei, după cum a spus primarul Breda Lajos. Așadar, toți sălăjenii dornici de distracție și relaxare, sunt așteptați sâmbătă 8 și duminică 9 septembrie, în frumoasa comună sălăjeană, la acest eveniment de anvergură organizat de Primăria Comunei Vîrșolț, Consiliul local Vîrșolț, Biserica ortodoxă și Biserica reformată din comună. Un eveniment așteptat este Festivalul Dansurilor Populare interetnice și internaționale.
Gazdele vor primi oaspeți și artiști din Ucraina, Slovacia, Republica Moldova și Ungaria, autoritățile pregătind pentru aceștia un program special în ziua de sâmbătă, cu vizitarea unor obiective de interes din comună, întâlniri cu localnicii și firește, o plimbare cu barca pe lacul de acumulare. Toți doritorii vor putea, de altfel, să se bucure de plimbări cu barca pe lac. Pivnițele cu vinuri alese vor reprezenta cu siguranță un punct de atracție pentru oaspeți, în seara zilei de sâmbătă. Spectacolele și competițiile sportive ce vor avea loc duminică vor întregi atmosfera de sărbătoare din comună, nelipsind din eveniment bucatele alese și băuturile – toate la alegerea fiecărui invitat.
Așadar, cu mic cu mare, toți cei care vor să evadeze în acest sfârșit de săptămână din rutina zilnică, sunt așteptați la Zilele comunei Vîrșolț, unde distracția și voia bună sunt sută la sută garantate de organizatori.