Administraţia locală din Cristolţ continuă şi în acest an reabilitarea unităţilor de învăţământ din comună. Potrivit edilului, Ioan Cheşeli, vor fi executate lucrări de reabilitare şi modernizare a şcolilor din Cristolţ şi Muncel. „În Cristolţ, la unitatea şcolară se vor efectua lucrări exterioare, precum amenajarea curţii sau reabilitarea reţelei de canalizare, iar la şcoala din Muncel se vor face o serie de reparaţii curente. De asemenea, tot aici, vor fi amenajate şi grupurile sociale, după ce anul trecut am reuşit introducerea apei curente”, a explicat primarul sălăjean. Potrivit spuselor acestuia, finanţarea lucrărilor menţionate este asigurată din bugetul local, suma alocată fiind de 90.000 de lei.
De asemenea, o altă investiţie prevăzută în bugetul acestui an este şi asfaltarea unor drumuri comunale. „Au fost prevăzuţi circa 100.000 de lei. Vom încerca să reabilităm porţiunile de drum greu accesibile, în special, însă aceste aspecte le vom stabili după întocmirea documentaţiei. Banii sunt, într-adevăr, insuficienţi, însă încercăm să facem în fiecare an câte ceva”, a mai spus Ioan Cheşeli.