Începe vaccinarea gratuită a băieților împotriva HPV

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat undă verde pentru ca băieții, cu vârsta de până la 18 ani inclusiv, să se poată vaccina gratuit cu vaccinul împotriva HPV, începând din această iarnă. Până acum vaccinul împotriva HPV era gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani. Totodată, Alexandru Rafila a declarat, în data de 28 septembrie, că femeile cu vârsta între 19 și 45 de ani vor primi vaccinul 50% compensat, dacă vor dori să se imunizeze. Potrivit ultimilor studii în domeniu, vaccinul anti-HPV poate preveni mai multe tipuri de cancer. Se pare că virusul HPV este cea mai frecventă infecţie cu transmitere sexuală, iar în ultimii ani au existat milioane de infectări, atât în rândul adolescenților cât şi la persoanele de peste 20 de ani.

Prin aceste schimbări, Ministrul Sănătății crede că în acest fel va creşte accesul la vaccinare în rândul populației, ținând cont de faptul că există interes în acest sens.

La nivel de județ, Ligia Marincaș – Directorul Direcției de Sănătate Publică Sălaj spune că „am luat act de Hotărârea de Guvern care prevede aceste schimbări, acum așteptăm să ajungă vaccinul în farmacii”. O dată ce vaccinul împotriva HPV va ajunge pe rafturile farmaciilor din județ, cetățenii trebuie să știe că ei trebuie să se adreseze, în prealabil, medicilor de familie, care vor decide dacă acest vaccin este recomandat, ținând cont de istoricul medical al fiecărui pacient. Medicul de familie va emite o rețetă pe care se va menționa și gradul de compensare corespunzător vârstei solicitantului, urmând ca această rețetă să fie ridicată apoi din farmacie. Beneficiarul se va întoarce cu vaccinul la medicul de familie pentru a-i fi administrat. Ministrul Sănătății este de părere că acest traseu scurtează foarte mult birocraţia, circuitul fiind unul mai simplu, acesta fiind valabil și pentru administrarea vaccinului gripal.

 

One Thought to “Începe vaccinarea gratuită a băieților împotriva HPV”

  1. […] Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat undă verde pentru ca băieții, cu vârsta de până la 18 ani inclusiv, să se poată vaccina gratuit cu vaccinul împotriva HPV, începând din această iarnă. Până acum vaccinul împotriva HPV era gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani. Totodată, Alexandru Rafila a declarat, în data de 28 septembrie, că femeile cu vârsta între 19 și 45 de ani vor primi vaccinul 50% compensat, dacă vor dori să se imunizeze. Potrivit ultimilor studii în domeniu, vaccinul anti-HPV poate preveni… Citeste mai mult […]

Leave a Comment