Comuna Sălăţig îşi îmbunătăţeşte aspectul modern dar şi eficienţa serviciilor, prin investiţiile de ultimă generaţie aduse pe străzile localităţii din banii pe care comuna îi are la dispoziţie. Una din investiţiile ce se implementează pe străzile comunei în aceste zile este iluminatul tip LED pe care edilii vor să-l asigure pe toate străzile din comună. “Obiectivul contractului este executarea unor lucrări energetice privind iluminatul public din comuna Sălăţig, pentru reducerea consumului de energie electrică în iluminatul public, fără depăşirea bugetului actual alocat pentru achitarea energiei electrice. Numărul corpurilor de iluminat cu tehnologie LED montate este de 530 acestea fiind distribuite pe toate străzile din comună. Executant al lucrării este firma orădeană Urbanled”, ne-a declarat primarul comunei, Petkeş Andrei.
Conform spuselor edilului, societatea garantează faptul că după ce acest sistem va fi pus în funcţiune, reducerea de consum de energie va fi substanţială, estimându-se, conform unor proiecte similare deja finalizate şi aflate în funcţiune, un consum cu aproximativ 70 la sută mai mic faţă de consumul de referinţă iniţial. Primarul Petkeş Andrei ne-a declarat că valoarea contractului este de 439.365 de lei, iar banii vor fi achitaţi în mod eşalonat, în rate egale, timp de 84 de luni. Executantul oferă pentru calitatea materială a corpurilor de iluminat şi funcţionalitatea lor, în caz de condiţii de utilizare normală, norme de întreţinere şi utilizare respectate, o garanţie de şapte ani. Lucrările sunt în plină desfăşurare urmând ca până în 1 mai a.c. sistemul de iluminat să fie recepţionat şi pus în funcţiune pe toate străzile comunei.
De CE nu face so beerinde ASA LA el in comuna ?becuri are in bars a so domnin !