Verificările în urma presupusului atac de urs de la Hida s-au încheiat, cel puțin în privința echipei de la Agenția pentru Protecția Mediului Sălaj. Specialiștii au constatat că în gospodăria din Hida, respectiv curtea din spatele casei acolo unde proprietarul a reclamat că a avut loc incidentul de săptămâna trecută, un stup a fost distrus, iar fagurii au fost consumați parțial de un animal, cel mai probabil un urs. Specialiștii de la Mediu au spus pentru Magazin Sălăjean că ar fi fost vorba despre un exemplar juvenil (tânăr), așa cum s-a concluzionat în urma verificărilor. Alte pagube nu au fost semnalate, ursul nefiind văzut nici când a distrus stupul, nici după aceea. Din comisie au mai făcut parte reprezentanți ai administrației locale, Direcției Agricole și cei ai Fondului Cinegetic zonal. Reprezentanții Agenției de Protecție a Mediului Sălaj – Serviciul Biodiversitate ne-au comunicat că alte măsuri, ținând cont de competențele instituției. Totuși, primarul sau viceprimarul comunei împreună cu un reprezentant al AJVPS și un medic veterinar pot face verificări în cazul în care se vor semnala din nou atacuri similare pentru a vedea dacă exemplarul de urs prezintă pericol pentru comunitate. Potrivit noilor reglementări în vigoare, măsurile ce pot fi luate după localizarea exemplarului sunt alungarea acestuia și redirecționarea lui către pădure, iar dacă se constată că ursul este agresiv, alte măsuri pot fi luate gradual, cum ar fi tranchilizarea și relocarea animalului, mergând până la eutanasierea acestuia prin împușcare în cazul în care celelalte măsuri nu au dat rezultate. Gospodarul din Hida va fi despăgubit prin Direcția Agricolă Sălaj, paguba fiind evaluată și consemnată într-un proces verbal.