Comuna Vîrșolț are pregătite câteva proiecte importante ce vor demara, după cum ne-a declarat primarul Breda Lajos, în primele luni ale anului viitor. Sunt proiecte de o importanță majoră pentru localnici, atât pentru cei care locuiesc în comună cât și pentru cei din satele aparținătoare. Primarul comunei ne-a vorbit despre aceste proiecte care, după spusele lui, sunt în așteptarea banilor. “Două poduri peste râul Crasna vor fi construite, începând din primăvară, studiul de fezabilitate pentru aceste lucrări de anvergură fiind aproape finalizate, urmând să fie trimise până în decembrie, la Compania Națională de Investiții, cea care asigură finanțarea. Ministerul Dezvoltării ne-a garantat finanțare pentru aceste proiecte importante care vor însemna foarte mult pentru traficul de pe drumul național și cel județean, drumuri care trec prin comună. Am promisiuni ferme iar investiția este aprobată, fiind aprobat proiectul, acum este necesar să parcurgem acești ultimi pași, cu trimiterea studiului de fezabilitate la București și să așteptăm ca banii să intre pentru a putea organiza licitația. Estimez că în primăvara anului viitor vom putea începe lucrările, ne zbatem ca toate procedurile să se încadreze în termen, lunar merg la București și fac presiuni pentru ca oamenii de acasă să nu mai fie nevoiți să aștepte, din nou, cu anii, până să vadă aceste investiții finalizate.”
O sală de sport “cum n-a mai văzut Vîrșolțul”
Primarul comunei a vorbit și despre două mari proiecte ce vor fi demarate anul viitor.“În același stadiu ne găsim și cu noua sală de sport ce va fi construită în curtea școlii din comună. Ne-am ambiționat să avem cea mai frumoasă sală de sport din județ și sunt convins că vom reuși. Este un proiect modern, firește, aprobat deja, studiul este aproape gata urmând ca până la sfârșitul anului să trimitem tot ceea ce trebuie trimis, la București. Între timp, am început deja să organizăm șantierul, au fost instalate panourile de protecție, în jurul suprafeței pe care se va ridica această construcție. Vreau să avem o sală de sport dotată după ultimele standarde europene, cu vestiare moderne, toate facilitățile și posibilitatea desfășurării de antrenamente și competiții pentru toți copiii din Vîrșolț, indiferent despre ce gen de sport ori competiție este vorba”, a spus Breda Lajos.
Primăria a trimis documentația necesară reabilitării Dispensarului din comună, proiectul fiind în faza de finalizare a studiului, urmând ca începând cu ianuarie să fie emise avizele în vederea organizării licitației. Vor mai fi reabilitate, începând din primăvară, Școala Gimnazială nr. 1 din comună dar și Grădinița.
Blocul ANL din Vîrșolț – o certitudine
„Blocul ANL ce urmează a fi construit în centrul comunei este deja o certitudine”, spune edilul din Vîrșolț. Este vorba despre un bloc nou, cu 32 de apartamente. Proiectul a fost inițiat în urmă cu un an și jumătate, se află deja pe lista de investiții aprobate de Ministerul Dezvoltării și se așteaptă, ca și în alte proiecte, banii. Se speră ca acest proiect să fie demarat în primăvara anului viitor. Primăria din Vîrșolț are în derulare șase proiecte, este vorba despre asfaltări ale unor porțiuni de drumuri ce au rămas neasfaltate,, atât în comună cât și în Recea și reabilitările menționate mai sus, Dispensar, Școală, Grădiniță, dar și lucrări la rețeaua de canalizare și apă.
Din banii de la bugetul local se pune pavaj nou în curtea Căminului Cultural, curtea Primăriei, sunt amenajate străzile cu elemente de mobilier stradal, coșuri de gunoi noi, bănci și vor fi plantați mai mulți copaci ornamentali. Primăria a început și pregătirile pentru iarnă, utilajele și materialele necesare în iarna care bate la ușă fiind puse deja la punct.