Peste 2.400 de fermieri sălăjeni au depus la Direcţia Generală a Finaţelor Publice (DGFP) Sălaj declaraţia privind veniturile pe care estimează că le vor obţine de la 1 februarie de pe urma activităţilor agricole.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii instituţiei, 2.427 de producători agricoli din Sălaj s-au conformat prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, care stabileşte ca termen limită de depunere a Declaraţiei 221 – „Declaraţie pentru veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, data de 25 iunie.
Noul impozit se percepe pe bază de norme de venit pentru veniturile realizate din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi, creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.
Au fost incluse la categoria veniturilor neimpozabile, cele obţinute din valorificarea în stare naturală a produselor culese din flora sălbatică, a celor din valorificarea în stare naturală a produselor capturate din fauna sălbatică, excepţie făcând cele realizate din pescuit comercial, veniturile din exploatarea păşunilor şi fâneţelor naturale ori din cultivarea terenurilor cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde destinate furajării animalelor.
Fermierii care nu şi-au depus Declaraţia 221 la timp riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, au mai precizat oficialii DGFP Sălaj.
[…] Peste 2.400 de fermieri sălăjeni au depus la Direcţia Generală a Finaţelor Publice (DGFP) Sălaj declaraţia privind veniturile pe care estimează că le vor obţine de la 1 februarie de pe urma activităţilor agricole. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii instituţiei, 2.427 de producători agricoli din Sălaj s-au conformat prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, care stabileşte ca termen limită de depunere a Declaraţiei 221 – „Declaraţie pentru veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”, data de 25 iunie. Noul impozit se percepe pe bază de norme de venit pentru veniturile realizate din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, …mai multe stiri […]