De ziua comunei, mare sărbătoare mare în Chieşd

 

Frumoasa comună sălăjeană îmbracă haine de sărbătoare în acest sfârşit de săptămână. Cu mic cu mare, localnicii comunei şi din satele aparţinătoare – Chieșd, Colonia Sighetu Silvaniei și Sighetu Silvaniei, vor petrece sâmbătă, 6 august, alături de oaspeţii lor, de Ziua Comunei Chieşd. Spectacole de muzică şi dans, mâncare şi băutură pe săturate şi pentru toate gusturile, meciuri de fotbal între “rivalele” din Bocşa, Chieşd şi Bobota, discotecă în aer liber, foc de artificii, dar şi  tarabele şi mesele pline cu… “de toate”, sunt doar câteva din surprizele pe care primăria Chieşd le-a pregătit oaspeţilor şi locuitorilor comunei.

Primarul Leontin Chiş ne-a spus că primăria face toate eforturile pentru ca această sărbătoare să fie una reuşită iar oamenii, indiferent de vârstă, să se distreze pe cinste. “Toate fesitivităţile sunt organizate de Party Time SRL, vor avea artişti dintre care îi amintesc pe Andreea Pop, Daniela Stoica, Cosmin Chichişan, Ansamblul Românaşul din Cluj, Nicu Vesa şi Simona Boncuţ, vestitul Rabă, Alexandra Iacob şi formaţia şi mulţi alţii, vor veni pe scena amenajată special pentru această sărbătoare. Avem tarabe cu tot ce îşi doreşte fiecare, de la haine la jucării, de la felurite mâncăruri până la dulciuri, şi, fireşte, un pic de bere, vin sau pălincă, pentru că, altfel, distracţia parcă nu merge atât de bine”, a spus primarul din Chieşd. Ceea ce e de apreciat, este faptul că această sărbătoare este organizată exclusiv prin aportul sponsorilor, fără a se umbla la „vistieria” comunei, pentru ca şi cei din comuna Chieşd să se bucure de o zi de sărbătoare, voie bună şi distracţie, între atâtea altele pline de probleme şi greutăţi.

 

 

One Thought to “De ziua comunei, mare sărbătoare mare în Chieşd”

  1. Doru JUCA

    Felicitari si numai bine domnule primar pentru toata comunitatea !

Leave a Comment