Comuna Şamşud va găzdui sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 18, la Căminul Cultural, ediţia din acest an a Concursurilor Vinurilor Sălăjene. Evenimentul organizat de Primăria Şamşud, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, al Fundaţiei Communitas şi al Asociaţiei culturale „Pro Com Şamşud”, prilejuieşte o competiţie între cei mai pricepuţi producători de vin din judeţul Sălaj.
Potrivit informaţiilor furnizate de către primarul comunei, Banto Zoltan, în concurs s-au înscris peste 20 de mici producători, care luptă pentru titlul cel mare, dar şi pentru medaliile puse la bătaie, cu 60 de sortimente de vinuri. Câştigătorii vor fi desemnaţi de către un juriu de specialitate Cu această ocazie se vor prezenta și cramele de vin din Șamșud, o localitatea cu tradiţie în producţia de vinuri.
Oare mai există vin doar din struguri?
Interesant de stiut citi dintre participantii la concurs au prezentat un Buletin de analiza emis de un laborator acreditat ,pentru sortimentele de vinuri aflate in concurs.