Ciocota ouălor de Paște, obicei cu tradiție de peste 150 de ani

Locuitorii satului Rus din județul Sălaj participă an de an în prima zi de Paște la “ciocotă”, un concurs inedit de spart ouă roșii, cu o tradiție de peste 150 de ani.
Pentru ca ouăle cu care participă la competiție să aibă o coajă cât mai tare, sătenii le dau găinilor o alimentație specială și le țin separat de restul animalelor de curte, pentru a nu avea acces la iarba proaspătă de primăvară. Bineînțeles, mai există și alte secrete ale celor care vor să devină campionii satului la „ciocotă” dar, potrivit secretarului comunei Rus, Ioan Bora, acestea nu se divulgă și sunt știute de doar de localnici.
“E un obicei pe care îl știm că se păstrează cam de 150 de ani. În săptămâna de dinaintea Paștelui se pregătesc ouăle vopsindu-le și în ziua de Paște toată lumea merge cu un coșuleț frumos ornamentat, cu ouăle cele mai frumoase, le pune la biserică până se termină Liturghia, după care se iese în fața bisericii. Acolo se organizează concurs de spargerea ouălor, de “ciocotă”. Participă cine dorește, mici, mari, indiferent. Se duc 30, 40, 50 de ouă. Concursul durează toată după-masa în ziua de Paște, până pe înserate. Cel care sparge oul adversarului îi ia acestuia oul. Fiecare pleacă acasă cu câte ouă poate aduna cu ouăle pregătite de el, până își termină ultimul ou de spart. În unii ani se dau și premii, în funcție de posibilități. Acum doi ani s-a dat un cocoș câștigătorului, de exemplu. Sunt și premii mai hazlii sau premii în bani”, afirmă Ioan Bora.
Acesta subliniază că nu competiția în sine este importantă, ci tradiția care strânge în fiecare an, în centrul localității, toți sătenii.
“La concursul oficial participă un număr redus de bărbați, dar “ciocota” se desfășoară pentru tot satul și aia e tradiția, nu competiția care se organizează pentru premii. Tradiția e participarea întregului sat. În piața dinaintea bisericii se adună tot satul, și femei și bărbați, și toată lumea ciocănește ouă”, afirmă sursa citată.
Potrivit etnologului Camelia Burghelea, cercetător științific la Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, obiceiul din localitatea Rus trebuie interpretat într-un context mai larg, al mentalităților tradiționale.
“Obiceiul ciocnitului ouălor de la Rus trebuie citit într-o grilă mai largă a mentalităților tradiționale românești. Simbolul oului este unul arhetipal preluat din culturile precreștine și trimite către fecunditate și fertilitate. Oul este începutul tuturor lucrurilor și al regenerării vieții, iar ciocnitul ouălor simbolizează ieșirea în lume, după modelul ieșirii puilor de pasăre din ouă primăvara. Pe acest model arhetipal a fost grefat simbolul creștin al ouălor roșii, vopsite cu sângele lui Iisus răstignit pe Cruce. Mai mult, în tradiția populară, în ordine magico-ritualică, ciocnitul degajă o energie și un zgomot care pot speria și îndepărta duhurile rele. Oul se ciocnește de Paști pentru a alunga duhurile rele, ca trimitere la fecunditate și fertilitate și, desigur, pentru a oferi prilejul salutului religios creștin: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”, precizează etnologul.
Localitatea Rus, în maghiară Oroszmezo, face parte din comuna cu același nume, fiind situată în partea nord-estică a județului Salaj, pe Valea Someșului, la o distanță de 34 de kilometri de orașul Dej, 60 de kilometri de orașul Baia Mare și 70 de kilometri de orașul Zalău. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1325 sub numele de Symisne. Descoperirile arheologice — fragmente ceramice, unelte din piatră, aramă și bronz — demonstrează o locuire mai veche a așezării. În epoca romană acest teritoriu făcea parte din zona sistemului de apărare romană a provinciei Dacia, în sectorul dintre castrele Tihău și Cășeiu, în zona defensivă contra dacilor liberi, care trăiau la nord de Someș.
În jurul anului 1350 familia Bánffy a colonizat aici populație slavă — rusini, de la care se pare că provine și numele așezării. În anul 1366 localitatea este atestată sub denumirea actuală, scrisă în forma Wruzmezeu (Oruzmezeu), Câmpul Rusului. În trecut a făcut parte din Plasa Ileanda în cadrul comitatului Solnocul Interior, iar apoi, în perioada interbelică, în cadrul județului Someș.

Alexandru Moldovan