Cea mai veche și mai importantă casă tradițională din Sălaj, la un pas de colaps

Alexandru Moldovan

O casă tradițională din lemn, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aflată pe lista monumentelor istorice și catalogată de specialiștii în etnografie ca fiind cea mai veche și mai importantă din Sălaj, este la un pas de colaps, acoperișul din paie fiind distrus în mare parte, iar o parte din tâmplăria de lemn putrezită.
Cunoscut drept „Casa Lupuț din Cizer”, imobilul a avut, de-a lungul vremii, inclusiv destinația de biserică, numele lui fiind legat și de un alt monument reprezentativ din localitate, biserica de lemn a lui Horea, mutată între timp la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
În soarele tăios al unei zile de primăvară timpurie, clădirea monument istoric din Cizer se lasă cu greu descoperită, la capătul unui drumeag îngust și întortocheat, ce duce din șoseaua principală în spatele școlii ce poartă numele fostului conducător al răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, Vasile Ursu, cunoscut ca Horea, ce și-a legat destinul de localitatea sălăjeană prin biserica ce a clădit-o aici către finalul secolului al XVIII-lea. Dacă e să credem legendele locale, meșterii ce au lucrat la ridicarea lăcașului de cult sub îndrumarea lui Horea au stat chiar în casa ce este astăzi doar o tristă imagine a clădirii ce a fost odată una din cele mai mari și mai frumoase construcții de lemn din sat.
Construită inițial lângă o vale ce o inunda aproape în fiecare primăvară, casa a fost mutată, pentru a fi salvată, în spatele școlii noi, în 1987. De atunci stă neîngrijită, degradându-se în bătaia ploilor și în nepăsarea celor răspunzători. Casa are o valoare arhitecturală deosebită, datorită vechimii, amplorii construcției, motivelor decorative din portalul ușii interioare, din cadrele ferestrelor și din stâlpii târnațului. Valoarea ei derivă și din faptul că este una din ultimele case cu paie, fiind reprezentativă pentru toată regiunea de sub Meseș.
„Practic, casa aceea este cea mai importantă casă veche din județul Sălaj, în momentul de față. Mai existau două case, la Călacea și la Bezdez, de sfârșit de secol XVIII, iar aceasta este de dinainte de 1750. În plus, și ca mărime și ca elemente ornamentale, este unică. Și ca tehnică de construcție, din bârne de stejar rotunde, trimite spre prima jumătate a secolului XVIII. Plus tradiția locală, care spune că în casa aceea au stat meșterii cât timp s-a făcut biserica lui Horea, tot din Cizer, care e din 1773, datată, cu inscripție. A servit și ca biserică, fiind casă cu un spațiu foarte mare. Tradiția locală așa spune”, afirmă Augustin Goia, cercetător expert la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și unul dintre cei buni cunoscători ai patrimoniului cultural tradițional din Sălaj.
Ultimul ei locuitor a fost Lupuț Ioan a Giurchii Floroaie din Cizer. Casa a fost declarată monument istoric în anul 2004, pusă deci sub protecția legii, dar de atunci starea ei de conservare nu s-a îmbunătățit, ci mai degrabă înrăutățit. Aflată inițial în proprietatea Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, ea a trecut în 2009 în posesia administrației locale din Cizer, care și-a dorit punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea într-un nou amplasament a unei gospodării tradiționale, care să mai includă și alte construcții specifice zonei. Până la punerea în practică a proiectului, pentru care nu s-au găsit încă resursele financiare, casa lui Lupuț se degradează pe zi ce trece, fiind actualmente la un pas de colaps.
„Eu am cumpărat-o pentru muzeul din Zalău și am adus-o din vale pentru că era inundată în fiecare an. Am cumpărat-o cu condiția ca proprietarul să rămână până decedează în ea, iar mai apoi să o putem muta lângă școală. Problema a fost că am mutat-o cu efort, i-am refăcut și vatra interioară, care era unică și aceea. Școala, departe de ajuta, a încurcat mai mult. Tot colectivul de profesori nu a putut stăpâni copiii, care au spart ușa, au distrus vatra liberă, și-au făcut nevoile acolo și și-au bătut joc”, afirmă cu o undă de regret în glas Augustin Goia.
Cu regret privește spre ruinele casei și Florica Mureșan, în vârstă de 70 de ani, verișoară a ultimului proprietar, ce își amintește încă aspectul clădirii din anii copilăriei ei.
„Casa a fost a bunicilor mei. Tatăl meu în casa asta s-a născut și a crescut. Locul ei a fost la vale. O avut un cuptor cu un horn mare, o boboroancă îngrădită cu nuiele. Era un cuptor de făcut pâine, pe lângă care se putea dormi. În casă a mai stat un unchi de-al meu, frate cu tata, iar mai apoi feciorul lui, care a vândut casa. Păcat de ea că o ajuns în ce hal o ajuns. Trebuia batăr de trei-patru ani, de ce o-început a pica paiele de pă ie, să facă oarice cu ie. Io tăt am zâs cătă primaru: Ferească Dumnezeu de o nenorocire, că vin pruncii de la școală, că p-aci e cărare. Fiecare am fost copil și știm cum e”, spune Florica Mureșan.
În opinia lui Augustin Goia, salvarea casei are caracter de urgență și s-ar putea realiza prin mutarea ei la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca, unde se află deja biserica de lemn din Cizer, cunoscută drept biserica lui Horea.
„Înainte de a veni la Cluj, în 1990, i-am mai refăcut o dată acoperișul. Ce nu știe nici primăria și nici cei care fac tot felul de planuri fantastice este că un acoperiș din paie nu rezistă mai mult de șase ani. Deci nu văd o primărie care, la fiecare șase ani, să dea bani pentru refacerea acoperișului. Ca să nu vorbesc că au lăsat acolo să se distrugă un teasc de ulei de bostan, adus de mine de la Chieșd, care înțeleg că acum este sub niște spini. A fost o greșeală din partea muzeului, care a crezut că poate face un proiect în parteneriat cu primăria și a cedat casa primăriei. Casa este extrem de valoroasă și este pe lista monumentelor istorice. Noi am fi dispuși să o aducem la noi, plătind eventual toate pretențiile financiare. Tot pe cheltuiala noastră am face la Muzeul Etnografic al Transilvaniei o gospodărie de Sălaj. Sunt numai 13 din cele 40 de zone din Transilvania reprezentate în muzeu. Ar fi o mândrie și pentru Sălaj să aibă o gospodărie reprezentată, cu o casă care cred că ar fi cea mai veche din Muzeul Etnografic. (…) Problema este că a putrezit tot tavanul, au putrezit toți căpriorii, lețurile sunt putrede. O talpă, cea mediană, e putredă și se lasă în jos, ceea ce face ca toate bârnele să se curbeze și să se deformeze casa. În curând nu se va mai putea face nimic cu ea, nici măcar la muzeu”, avertizează expertul în artă tradițională.
Părerea sa nu este împărtășită de primarul comunei Cizer, Liviu Fărcaș, ce și-ar dori ca imobilul, adevărat „bulgăre de aur”, să rămână în sat, unde să fie valorificat prin proiectul ce propune realizarea unei gospodării tradiționale, care să includă casa veche, alături de o șură cu gârbe — formă arhaică a șurii cu poiată, o cămară pentru cereale — găbănaș, un coteț de porci și un fânar. Intențiile sale se lovesc însă de lipsa banilor, în ciuda demersurilor făcute la autoritățile județene și la Ministerul Culturii. Primăria a declanșat chiar o campanie de strângere de fonduri prin intermediul bisericii, însă, până în prezent, s-au colectat doar câteva sute de lei, în vreme ce numai proiectul de reabilitare a casei este estimat la peste 200.000 de euro.
Valeria Lehene, conductor arhitect în cadrul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Național (DJCPN) Sălaj, crede că ar fi bine să fie păstrată la Cizer această casă, dar dacă autoritățile locale nu o pot reface și nici măcar conserva, o soluție poate fi și preluarea ei de către Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Până atunci, protecția provizorie a clădirii este însă obligatorie.
„O soluție de salvare este o protecție provizorie. Trebuie luată o măsură acum, cu banii pe care i-au adunat sau cu bani de la primărie sau din altă parte. Eu cred că trebuie făcută acea protecție provizorie. Și mie mi-ar părea rău să fie mutată, pentru că, până la urmă, fiecare ține la monumentele lui, fiecare e valoros acolo unde se află. Casa nu e pe amplasamentul inițial, dar totuși provine de acolo și trebuie să o refaci acolo. Noi, toți, ne dorim să păstrăm, mai ales dacă e vorba să plece în alt județ, dar în condițiile în care se distruge, trebuie să te gândești la salvarea casei. N-aș insista până în pânzele albe să rămână acolo, dacă actualii proprietari nu pot să justifice cu ceva: avem proiectul acesta pentru ea sau o protejăm până avem bani. Oricum, protecția provizorie trebuie făcută. Primarul poate spune că nu dă casa, dar atunci să arate că e valoroasă. Înțeleg că nu are bani, dar protecția provizorie nu poate costa așa de mult”, subliniază Valeria Lehene.
După ani buni de promisiuni, tergiversări, proiecte nefinalizate și așteptări neîmplinite, timpul pare a nu mai avea răbdare cu casa monument istoric din Cizer. Dovadă stau, pentru puținii turiști ce se rătăcesc prin localitate, câteva paie ce atârnă trist din fostul acoperiș, lutul căzut de pe pereți, bârnele putrezite și buruienile ce cresc nestingherite chiar în mijlocul odăilor. După ce a rezistat mai bine de un sfert de secol, înfruntând două războaie mondiale și alte vitregii ale vremii și ale vremurilor, casa Lupuț din Cizer este, astăzi, la un pas de colaps, înfrântă, se pare, de neputința cronică a „democrației” posdecembriste.