După nici cinci luni de la reluarea lucrărilor la campusul şcolar din Hida, acestea bat, din nou, pasul pe loc. O serie de probleme de ordin birocratic împiedică, în prezent, continuarea lucrărilor. „De aproximativ două luni au fost oprite lucrările la campus. Sunt câteva impedimente birocratice care au dus la această situaţie. Încercăm să găsim o variantă pentru a putea continua lucrările”, a explicat primarul comunei Hida, Dumitru Petruş. Edilul a adăugat că, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare, va putea oferi mai multe detalii.
Reamintim că, după aproape trei ani, lucrările la campusul şcolar din comuna Hida au fost reluate la începutul lunii decembrie a anului 2014. Demarate în 2009, în cadrul proiectului iniţiat de Ministerul Educaţiei “Realizarea de campusuri şcolare”, la nici doi ani acestea au fost suspendate din lipsă de fonduri. Ministerul a blocat proiectul şi nu a mai alocat fonduri pentru finalizarea lucrărilor, singura variantă pentru administraţia locală fiind accesarea de fonduri europene. “Construcţia campusului şcolar a fost începută în 2009, însă în 2011 s-au întrerupt lucrările în urma unor litigii avute cu constructorul din cauza plăţilor neefectuate. Ministerul a blocat proiectul nemaialocând fondurile necesare. Din moment ce primirea de fonduri guvernamentale a ieşit din discuţie, singura soluţie rămasă a fost accesarea de fonduri europene. Perioada de evaluare a fost una lungă şi a decurs foarte greu. A fost nevoie de o evaluare foarte amănunţită pentru a vedea dacă se justifică finanţarea acestor lucrări. De exemplu, una dintre condiţii a fost continuarea lucrărilor cu acelaşi constructor. Astfel că, din martie, de când am depus documentele necesare, abia acum, în luna decembrie, am reuşit să semnăm contractul de finanţare, pe programul POR”, a explicat Dumitru Petruş, primarul comunei Hida. Conform spuselor sale, contractul de finanţare, în valoarea de peste patru milioane de euro, a fost semnat luni, 8 decembrie, la Cluj, la Agenţia de Dezvoltare Nord – Vest. “Lucrările au început deja de a doua zi, respectiv de marţi, 9 decembrie, iar cel mai important lucru este respectarea termenului de finalizare, şi anume, decembrie 2015″, a mai spus edilul.
Potrivit proiectului, a cărui valoare totală este de circa cinci milioane de euro, campusul şcolar, gândit să devină o unitate complexă pentru educarea şi pregătirea elevilor în meseriile solicitate de piaţa forţei de muncă, cuprinde: şcoala propriu-zisă, spaţii de cazare pentru elevi, cantină, baza practică pentru meserii şi specializări impuse de particularitatea zonei, adică diverse ateliere, şi spaţii de cazare pentru cadrele didactice. Însă, de la demararea construcţiei, doar şapte la sută dintre lucrările prevăzute în proiect au fost realizate.
În prezent, se lucrează la amenajarea parcului din centrul de comună
În ceea ce priveşte investiţiile derulate în această perioadă în comună, Dumitru Petruş a mărturisit că, având în vedere situaţia campusului şcolar, bugetul local nu permite, cel puţin deocamdată, realizarea altor lucrări, mai ample. „Nu ne-am axat pe investiţii foarte mari întrucât am fost nevoiţi ca pentru lucrările de la campusul şcolar să alocăm şi din bugetul local anumite sume. Cu toate acestea, încercăm şi în acest an să mai realizăm o parte din lucrările de amenajare a parcului din Hida. Anual, alocăm aproximativ 50.000 de lei pentru acest parc. Până în prezent, am reuşit să amenajăm cam 20 la sută din suprafaţa acestuia. Chiar în aceste zile se lucrează la pavarea aleii. În proiect este prevăzută realizarea unei fântâni arteziene, a unei scene pentru spectacole, achiziţionarea mobilierului de grădină etc.”, a precizat Petruş.
Conform spuselor edilului, valoarea proiectului a fost estimată la 500.000 de lei, însă, după cum a mărturisit, speră să acceseze fie fonduri europene, fie guvernamentale. „Ar fi mult mai bine dacă am reuşi să accesăm fonduri şi pentru amenajarea parcului, întrucât am putea extinde proiectul iniţial”, susţine Dumitru Petruş.