Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane a avut loc miercuri, 30 mai a.c., la ora 7, în Borla. Un bărbat de 69 de ani, din comuna Bocșa, în timp ce conducea motocultorul, la ieșire din curtea unui imobil nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, a încălcat marcajul longitudinal continuu și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul care circula regulamentar, condus de un tânăr de 20 de ani, din județul Maramureș. Evenimentul a avut loc pe Drumul Național 1F. În urma impactului, bărbatul a fost rănit ușor. Participanții la trafic au fost testați cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care dus la producerea acestui eveniment.