Apă și canalizare în fiecare gospodărie din Dobrin

Nu sunt multe comunele din Sălaj care se pot lăuda cu proiecte de anvergură deja finalizate sau aflate în plin proces de implementare.

Atunci când rezultatele se văd, iar localnicii, inclusiv cei de la sate – mereu ultimii pe listă – le au deja la dispoziția lor, nu există niciun motiv pentru care nu am scrie despre aceste localități. La Dobrin, primarul Bogdan Ferenc Istvan și viceprimarul Toth Alexandru au reușit prin efort și implicare, să pună pe picioare câteva proiecte pe care până și Zalăul ar putea fi invidios.

Sistemul de canalizare ce se întinde pe mai mult de 11 kilometri și rețeaua de apă potabilă de 10 kilometri, înseamnă, concret, faptul că nicio casă indiferent în ce sat aparținător comunei se află, nu mai are problema canalizării și a apei la rețea. Acesta reprezintă cel mai important proiect care va fi dus în scurt timp la bun sfârșit, fiind vorba de ultimele localități, parte din proiect, în care apa și canalizarea vor ajunge în scurt timp.

Localitățile care nu au încă apă la rețea sau canalizare, sunt pregătite pentru începerea lucrărilor astfel încât, la sfârșitul anului, nicio localitate și nicio proprietate din comună să nu se mai confrunte cu o astfel de problemă. Se lucrează și la reabilitarea a două școli, cea din Dobrin și cea din Doba, prin proiecte în valoare totală de 15 milioane de lei prin PNDL. De la acoperișuri, până la instalații sanitare, finisaje interioare și exterioare, dotări în sălile de clasă, copiii din Dobrin și Doba vor avea două unități de învățământ moderne, în care să își desfășoare orele de curs dar și timpul liber în condiții plăcute și de siguranță. Toată documentația aferentă acestor două proiecte a trecut de primele verificări, fiind depusă cu succes. Urmează ca în scurt timp să înceapă procedura de achiziție și proiectare lucrări. Viceprimarul Toth Alexandru ne-a spus că există și alte proiecte depuse, fiecare dintre ele cu șanse de sută la sută, proiecte ce vor fi executate prin fondurile Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) sau din bugetul comunei.

“Prin AFIR, măsura 7.6, reabilităm trei cămine culturale (Doba, Verveghiu și Sîncraiu Silvaniei). La două dintre acestea lucrările au început deja – Doba și Verveghiu -, iar pentru cel din Sîncraiu organizăm licitație în 18 august. Proiectele însumează 435.000 de euro. Prin Agenția de Dezvoltare Rurală ADR Nord-Vest, avem un proiect foarte important, este vorba despre asfaltarea a peste 51 kilometri de drumuri, un proiect de care noi ne-am ocupat în calitate de lider de asociație, drumuri ce trec prin Dobrin, Crișeni, Sălățig și Mirșid, comunele menționate fiind și ele parte a acestui proiect. Avem în vedere și drumurile agricole din comună, astfel încât, chiar dacă la prima depunere a documentației lucrurile nu au mers cum ne-am fi dorit, suntem pregătiți cu tot ceea ce trebuie pentru o nouă depunere de proiect în noua sesiune ce se va deschide peste puțin timp. Este un proiect important pentru cetățenii noștri, pentru că discutăm despre 14 kilometri de drumuri agricole complet modernizate”, a spus viceprimarul din Dobrin. Se lucrează în această perioadă și la ridicarea unei capele în localitatea Doba, un proiect în valoare de 1,7 milioane de lei cu bani din bugetul local, urmând ca și în Dobrin să fie ridicată, în această toamnă, o capelă.

Edilii din Dobrin ne-au spus că pregătesc, în paralel cu toate celelalte proiecte, un proiect ce vizează înființarea unei rețele de gaze naturale în comună, în cooperare cu autoritățile locale din Sălățig, un proiect care are toate șansele să fie demarat în primăvara anului viitor.

 

 

 

2 Thoughts to “Apă și canalizare în fiecare gospodărie din Dobrin”

  1. Anonim

    Oameni gospodari cărora le pasa de oameni. Si care isi merita votul localnicilor. Diferenta dintre acesti primari si alte putori smechere trebuie facuta la vot! Felicitări celor doi, proiectele sunt remarcabile si e bine ca le faceti cunoscute. Oamenii trebuie sa stie, sa vada, sa decidă.

    1. Anonim

      Bravo primarilor care se lupta pentru oameni rusine la primaru de la hereclean care nu face nimic pentru hereclean nu canalizare nu gaz la doi pasi de zalauce Rusine satisa fie nu te mai alegem

Leave a Comment