Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat la început de an un canal de WhatsApp destinat fermierilor, prin care aceștia să poată avea acces la informaţii de specialitate în timp real, legate de ştiri de presă, proiecte la care aceștia pot participa precum și programele de finanțare la care aceștia pot aplica în condițiile în care respectă criteriile de eligibilitate. De asemenea, prin acest canal de comunicare cei care activează în agricultură pot solicita mult mai ușor informaţii suplimentare, consultanță sau anumite clarificări legate de activitatea pe care o desfășoară. Legat de importanța acestui canal de comunicare, Dorin Urs – directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale din Sălaj ne-a comunicat că „am primit și noi această informare în această săptămână și nu putem decât să salutăm o astfel de decizie care considerăm că va fi utilă fermierilor sălăjeni precum și tuturor celor care practică agricultura în țara noastră. Apreciez că noul canal de comunicare va fi o modalitate eficientă de comunicare și colaborare pe termen mediu și lung”.
Reprezentanții AFIR sunt de părere că prin introducerea acestui nou canal de comunicare fermierii vor afla toate actualizările și informările care se fac cu privire la derularea fondurilor nerambursabile acordate proiectelor de investiţii din agricultură şi pentru dezvoltarea mediului rural. Cei care sunt interesați să urmărească canalul oficial de WhatsApp al agenției pot accesa de pe telefonul mobil următorul link www.whatsapp.com/channel/0029VaAdKx0KgsNudHQFyg1o pentru a-și putea descărca aplicația.
[…] Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat la început de an un canal de WhatsApp destinat fermierilor, prin care aceștia să poată avea acces la informaţii de specialitate în timp real, legate de ştiri de presă, proiecte la care aceștia pot participa precum și programele de finanțare la care aceștia pot aplica în condițiile în care respectă criteriile de eligibilitate. De asemenea, prin acest canal de comunicare cei care activează în agricultură pot solicita mult mai ușor informaţii suplimentare, consultanță sau anumite clarificări legate de activitatea pe care o… Citeste mai mult […]